Criminalul din Făget, condamnat la 30 de ani de închisoare. Filmul unei crime îngrozitoare

Criminalul din Făget, condamnat la 30 de ani de închisoare. Filmul unei crime îngrozitoare

Individul care, în urmă cu un an, a ucis două persoane, soț și soție, într-un parc din localitatea Făget, județul Timiș își va petrece următorii 30 de ani la închisoare.

Crima s-a petrecut în luna iulie a anului 2019. Individul, pe numele său Ionel Boldea i-a atacat, fără motiv, pe cei doi soți care făceau sport pe echipamentele montate într-un parc din orașu Făget și le-a luat viața. Astfel, pe bărbat l-a omorât pe loc, iar pe femeie a lăsat-o într-o baltă de sânge, aceasta murind câteva ore mai târziu la spital.

Ulterior, înainte să fie prins de poliție, autorul celor două crime a atacat mai mulți oameni pe care i-a întâlnit în drum și a încercat să intre cu forța într-un local.

Ionel Boldea a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Timișoara la 31 de ani şi 4 luni de închisoare pentru mai multe infracţiuni, între care omor calificat, tentativă de omor, lovire şi alte violenţe, ultraj, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe.

Individul va mai sta în pușcărie 30 de ani deoarece judecătorii au scăzut din pedeapsa inițială și timpul pe care l-a petrecut deja în arest preventiv.

 

 

Cum s-au petrecut crimele

În dimineața zilei de 3 iulie 2019, Ionel Boldea a atacat doi soți care făceau mișcare în parcul din localitatea Făget. Pe bărbat l-a omorât pe loc, iar pe femeie a rănit-o morta și a abandonat-o într-o baltă de sânge. Ulterior, aceasta a decedat la spital, în ciuda îngrijirilor primite de la medici.

După ce i-a atacat pe cei doi, individul a mers într-o altă localitate, Temerești unde a atacat mai muți oameni, între care și o bătrână pe care a lovit-o cu propriul baston. Mai apoi a încercat să intre cu forța într-un bar.

Citește și: Mărturii incredibile ale proprietarului casei în care a intrat criminalul din Făget. Cum este descrisă lupta cu polițiștii

O urmărire ca în filme

Urmărit de polițiști, Ionel Boldea a încercat să se ascundă într-o casă din localitate, cerându-i proprietarului să-l lase să se curețe la baie, de sânge, pe motiv că a căzut de pe bicicletă. El s-a baricadat în baie, iar mai apoi a încercat să scape, prin curtea casei, furând mașina proprietarului.

Ionel Boldea, criminalul din FăgetCa în filmele de acțiune, disperat, a încercat să scape trecând prin porțile închise în vreme ce polițiștii trăgeau asupra lui. A abandonat mașina într-un șanț, iar mai apoi s-a ascuns în pădure, așteptând lăsarea întunericului. Ionel Boldea a fost capturat câteva ore mai târziu, după ce a furat o altă mașină cu care intenționa să meargă în localitatea natală. Acesta le-a spus polițiștilor că o icoană care „i-a dat o forță inumană” l-a îndemnat să „facă rău”.

Bărbatul a fost arestat preventiv, iar în decembrie 2019 el a fost trimis în judecată. A fost condamnat după aproximativ nouă luni, de Tribunalul Timiș, la 31 de ani şi 4 luni de închisoare cu executare, iar decizia a fost menținută în apel.

 

Ne puteți urmări și pe Google News