Surse judiciare arată că în momentul în care a fost depistat, la Bichigi, nu a opus rezistență. Polițiștii care efectuau un filtru rutier, au observat un Volkswagen negru care corcula cu farurile stinse. Când au oprit mașina, Ionel Boldea, care se afla la volan, practic, s-a predat. Bărbatul acuzat de ”omor, tentativă de omor, vătămare corporală, furt și conducere sub influența stupefiantelor”, a fost dus pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, iar apoi prezentat instanței cu propunere de sreatare preventivă, pentru faptele sale.

Conform unor surse apropiate anchetei, el avea în un adevărat coktail de droguri. De altfel, bărbatul a și recunoscut că s-a drogat, spunând ca a folosit ”substanţe legale”.

Aceleași surse arată că bărbatul le-a spus oamenilor legii că o icoană de argint l-ar fi scos afară din casă și i-ar fi dat ”putere”. Așa a explicat faptul că a spart, cu piciorul, capul a doi oameni. „Icoana m-a scos afară din casă și m-a făcut să fac unele lucruri, să am forță”, ar fi spus Boldea.

Ionel Boldea a susținut și că după comiterea faptei ar fi stat ascuns într-un pom, din care a coborât ca să facă duș.  El mai susținea că are mere în buzunare, dar și bani.

Filmul crimei

Boldea a atacat din senin un cuplu, C.T. și C. E., care făcea sport la aparatele din parcul din Făget, miercuri dimineață la ora 8,00. I-a bătut cu o bâtă, cu pumnii șli picioarele, reușind să îl omoare în bătaie pe bărbatul de 57, iar pe soția acestuia, de 59 de ani, rănind-o atât de grav încât femeia este în comă. Imediat după comiterea faptei, descul ți la bustul gol, s-a urcat pe bicicleta sa și a mers la un bar din localitate, unde, găsind ușa închisp, a izbit-o haotic de mai multe, ori, inclusiv cu o piatră, apoi a plecat.

”Deplasându-se cu o bicicletă până în satul Teremești, Timiș, pe drum s-a întâlnit cu persoana vătămată, N.A., pe care, de asemenea, nu o cunoștea, și a început să o lovească și pe aceasta cu pumnii și cu un băț, până când persoana vătămată a căzut la pământ. Aceasta a suferit vătămări ce necesită 50 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie”, informează prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

În drumul său, a mai atacat două persoane necunoscute, D.A. și D.I, una din ele suferind leziuni care necesită un număr de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Din Temerești a furat o Skoda, lovind cu ea un om în momentul în care a părăsit curtea proprietarului. ”În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept, față de suspect urmând a se lua măsurile care se impun în continuare”, mai arată prim procurorul Mihaela Pop.

Recidivist și drogat

Ionel Boldea are 33 de ani și e recidivist, comițând, în trecut, mai multe fapte cu violență. Ultima, în 2017, de ”lovire și alte violențe” l-a avut ca victimă pe un tânăr care a stat în zpital zeci de zile. Instanța a decis că Boldea nu trebuie să facă pușcărie pentru actele sale, obligându-l doar la plata unei amenzi penale și a unor daune, de care nu s-a achitat, motivând că nu are loc de muncă. În comunitatea din Făget, era cunoscut ca și consumator de droguri.

 

 

Te-ar putea interesa și: