CRIMĂ la Drobeta Turnu Severin. Recent întors din DANEMARCA, un tânăr și-a MĂCELĂRIT tatăl cu peste 20 de lovituri de CUȚIT

CRIMĂ la Drobeta Turnu Severin. Recent întors din DANEMARCA, un tânăr și-a MĂCELĂRIT tatăl cu peste 20 de lovituri de CUȚIT

Un tânăr de 23 de ani, proaspăt întors de la studii din Danemarca și-a ucis tatăl pe fondul unor discuții în contradictoriu. Peste 20 de lovituri de cuțit au numărat medicii de la Ambulanța chemată să-i salveze viața. Toate eforturile personalului medical au fost în zadar, fiind nevoiți să declare decesul ca urmare a hemoragiei puternice. Autorul a fost reținut de polițiști și urmează a fi supus unei expertize psihiatrice. Surse judiciare au declarat că i-au în calcul și consumul unor substanțe interzise, pe fondul cărora s-ar fi putut produce crima.

Locuitorii orașului Dobreta Turnu Severin sunt șocați de crima care a avut loc azi dimineață. SOF, în vârstă de 23 de ani și-a ucis tatăl, în vârstă de 53 de ani, cu peste 20 de lovituri de cuțit. Se pare că între cei doi a avut loc o discuție în contradictoriu. Tânărul, proaspăt întors din Danemarca, unde a fost la studii, venise cu gândul de a schimba lumea. Ce și cum exact nu au reușit să stabilească încă anchetatorii.

Cert este că, la un moment dat, orbit de furie că nu își poate convinge părintele cu privire la acest lucru, a pus mâna pe un cuțit cu lama de 25 de centimetri și a început să lovească. Conform anchetatorilor scandalul a început la etajul 1 al locuinței. Primele lovituri pe care i le-a aplicat a fost în partea din față a toracelui. Bărbatul a încercat să scape cu fuga, dar fiul său l-a ajuns din urmă și a început să-l înjunghie în spate. Cea care a anunțat Ambulanța a fost soția victimei și mama tânărului. Medicii ajunși de urgență la fața locului l-au găsit pe bărbat într-o baltă de sânge, iar atacatorul stătea pe scări, cu capul între palme, plin de sânge și bânguind ceva inteligibil. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare dar după o oră au fost nevoiți să declare decesul. Concomitent a fost anunțată și Poliția. Anchetatorii au numărat pe corpul victimei peste 20 de lovituri de cuțit.

Victima, tatăl, a fost inspector la Finante Mehedinți și a avut dosar penal și reținut pentru deturnări de TVA către firme cu activitate în domeniul fierului vechi.

Surse judiciare au declarat în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei că tânărul ar fi fost internat într-un spital din Danemarca după ce, pe parcursul studiilor, a avut probleme cu drogurile. Din unitatea medicală, acesta ar fi fugit, iar părinții au reușit să-i dea de urmă în Germania. L-au găsit și l-au adus acasă la Drobeta Turnu Severin, nebănuind ce comportament agresiv ar putea avea pe fondul lipsei drogurilor. Aceleași surse au afirmat că tânărul va fi adus la Institutul Național de Medicină Legală pentru efectuarea unei expertize psihiatrice.

 

Ne puteți urmări și pe Google News