CRIMA DIABOLICĂ a unei FEMEI din BUCUREȘTI! COMPLOTUL pentru a ASCUNDE fapta, dejucat de POMPIERI
- Călin Căciuleanu
- 5 ianuarie 2018, 23:00
Pompierii chemați să stingă un foc izbucnit în Capitală au descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat. Informațiile de până acum indică faptul că iubita lui l-ar fi ucis și după ar fi pornit intenționat focul pentru a-și ascunde fapta.
Fapta oribilă a avut loc vineri seara, în zona Pieței Colentina din București. Femeia, aflată în stare de ebrietate, și-a ucis iubitul cu o farfurie, după care i-a dat foc casei acestuia. După ce martorii au apelat 112 pentru a anunța incendiul, polițiștii sosiți la fața locului au ascultat mărturia femeii, care și-a recunoscut crima și planul de a o ascunde.
„În jurul orei 20,00, prin apel 112 a fost sesizat un incendiu pe şos. Colentina, sector 2. La faţa locului s-au deplasat echipe de pompieri şi poliţişti ai Secţiei 7. Au fost evacuaţi mai mulţi locatari, iar după stingerea incendiului, în apartament a fost găsit cadavrul carbonizat al unui bărbat”, a transmis Biroul de presă al Poliției Capitalei, conform Agerpres.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul omoruri, iar polițiștii lucrează acum pentru a determina întregul context care a dus la săvârșirea crimei, potrivit comunicatului de presă.