Ministrul Finanţelor a mai declarat aseară, la Televiziunea Naţională, că majorarea salariului minim se face după ce au existat discuţii şi cu sindicatele, şi cu patronatele.

Modul de creştere va avea însă alte modalităţi de aplicare. În primul rând, va fi o majorare pe etape. Iar cei care vor avea o creştere mai mare a salariului vor fi cei cu studii superioare şi salariaţii cu vechime.

Ministrul Finanţelor a spus că astfel va fi încurajată ideea de a lucra mai mult timp în acelaşi loc.

Cu toate acestea, apar acum voci în spaţiul public care spun că majorarea salariului minim ar putea avea şi un efect nedorit pentru salariaţi.

Potrivit portalului www.newsteam.ro, au apărut riscuri ca întreprinderile mici şi mijlocii să treacă la concedieri masive din cauza majorării salariului minim.

Un sondaj al Consiliului pentru IMM arată că 70% dintre respondenţi au declarat că firmele mici şi mijlocii vor trece printr-o perioadă extrem de grea.

Aproape jumătate dintre manageri spun că ar putea să acopere numai 50% din creşterea salariului minim.

Pe de altă parte, 82% nu sunt de acord cu această creştere.

Salariul minim ar urma să crească de la 2.080 de lei la 2.350 de lei. 

 

Te-ar putea interesa și: