Creștere bruscă a actelor antisemite în Marea Britanie după atacul Hamas din Israel

Creștere bruscă a actelor antisemite în Marea Britanie după atacul Hamas din IsraelAntinsemitismul palestinian - surse naziste / Sursa foto: https://www.jpost.com/diaspora/antisemitism/article-753874

Două treimi din aceste acte antisemite au avut loc după atacul mișcării islamiste teroriste palestiniene împotriva Israelului, potrivit Community Security Trust, care înregistrează actele antisemite și asigură securitatea școlilor și lăcașurilor de cult ale comunității evreiești.

Community Security Trust (CST), care înregistrează actele antisemite din Marea Britanie, a înregistrat 4.103 acte antisemite în 2023, aproape dublu față de recordul anterior, înregistrat în 2021, și o creștere cu 147% față de 2022, scrie Le Monde.

Numărul de acte antisemite, în creștere după atacul teroriștilor palestinieni din 7 octombrie

Asociația comunitară care asigură securitatea școlilor și lăcașurilor de cult ale comunității evreiești din Marea Britanie consideră că acest nivel se datorează "în întregime creșterii incidentelor ca urmare a atacului terorist al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie și amploarea acestei creșteri este fără precedent".

Două treimi din aceste evenimente s-au petrecut după atacul mișcării islamiste palestiniene împotriva Israelului, care a făcut 1.160 de morți, potrivit unui bilanț întocmit de AFP, bazat pe surse oficiale. Operațiunea militară desfășurată de Israel ca răzbunare în Fâșia Gaza a făcut 28.576 de morți, potrivit Hamas.

teroristi palestinieni Hamas

Atacul teroriștilor palestinieni, dar și susținerea acestora din partea stângii, au deschis calea creșterii numărului de atacuri antisemite / Sursa foto: X (Twitter)

Evreii britanici, hărțuiți peste tot

„Evreii britanici sunt puternici și rezistenți, dar explozia de ură împotriva comunității noastre este o rușine absolută”, a denunțat directorul executiv al CST, Mark Gardner.

„Se întâmplă în școli, universități, locuri de muncă, pe străzi și peste tot pe rețelele de socializare”, a adăugat el într-un comunicat.

„Comunitatea noastră este hărțuită, intimidată, amenințată și atacată de extremiști”, a continuat el. „Aceasta este o provocare pentru toată lumea și condamnăm tăcerea de piatră a acelor secțiuni ale societății care denunță cu ardoare rasismul în toate celelalte cazuri, cu excepția urii față de evrei”.

Steaua evreilor cusută pe o haină

Antisemitismul revine în Europa / © Steve Allen | Dreamstime.com

Ce face Ministerul de Interne contra acestor acte antisemite

Citat în comunicatul de presă, James Clervely, ministrul de Interne, descrie creșterea actelor antisemite ca fiind "cu adevărat deplorabilă", promițând că va face "tot ce -i stă în putere" în această problemă. La sfârșitul lunii octombrie, șeful poliției londoneze Mark Rowley a raportat o creștere de 14 ori a actelor antisemite și o creștere de aproape trei ori a actelor antimusulmane.

În luna decembrie a anului trecut, asociația Tell MAMA, care înregistrează incidente antimusulmane, a raportat o creștere de șapte ori a numărului acestora între 7 octombrie și 13 decembrie, cu 1.432 de acte, față de 195 în aceeași perioadă a anului precedent. Aceasta este cea mai mare creștere înregistrată vreodată de asociație într-o asemenea perioadă.

(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)