Credit guvernamental pentru salvarea TAROM. Comisia Europeană și-a dat acordul
- Ionel Sclavone
- 24 februarie 2020, 13:46
România va acorda un împrumut temporar de aproximativ 36,7 milioane euro (aproximativ 176 de milioane lei) companiei aeriene de stat TAROM, după ce Comisia Europeană a aprobat planurile României. Aprobarea vine după ce România a notificat CE despre intenţia sa de a acorda companiei TAROM un împrumut pentru salvare.
Prin această măsură se va asigura faptul că serviciile de transport aerian vor continua să fie prestate în mod ordonat, în special pe rutele pe care TAROM este singurul furnizor, iar pasagerii nu vor fi afectaţi de perturbări ale traficului aerian. Compania aeriană se confruntă cu un deficit de lichidităţi din cauza creşterii puternice în ultimii ani a costurilor sale de exploatare ca urmare a îmbătrânirii flotei sale. În cazul în care acest ajutor nu va fi acordat, TAROM va avea probleme mari să-și desfășoiare activitatea.
„Compania încheie anul 2019 cu pierderi de aproape 200 de milioane de lei şi în acest moment altă soluţie decât acordarea unui ajutor de salvare nu am fi putut găsi. Am dat ordonanţa de urgenţă privind crearea condiţiilor pentru acordarea acestui ajutor de salvare. Acest ajutor de salvare trebuie returnat în 6 luni de zile în cazul în care Comisia Europeană nu ne acceptă planul de restructurare. Suntem determinaţi să mergem cu acest plan până la capăt. Dacă până acum mai erau soluţii de ieşire din această situaţie, în care compania a mai fost cu pierderi uriaşe, vă spun foarte clar: astăzi, nu mai există altă soluţie decât restructurarea din temelii a acestei companii”, a spus ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Statele membre pot să sprijine întreprinderile aflate în dificultate, cu condiţia ca măsurile de sprijin public să fie limitate în timp şi ca amploare şi să contribuie la realizarea unui obiectiv de interes comun. Ajutorul pentru salvare poate fi acordat pentru o perioadă cel mult şase luni.
Comisia Europeană a constatat că măsura va contribui la asigurarea serviciilor de transport aerian, în mod ordonat, în interesul pasagerilor şi la menţinerea conectivităţii regionale pe numeroasele rute pe care compania este unic furnizor.