Cravata, papionul sau cămașa descheiată la guler pot reprezenta soluții inspirate și, totodată, cele mai proaste. Totul depinde însă de context și de ansamblul ținutei.

Cravata

De cele mai multe ori, detaliile fac diferența, iar o cravată corespunzător asortată, confecționată dintr-un material natural, reprezintă un exemplu în acest sens. Cravata este un mare simbol al masculinității și are dublu rol: cel funcțional – de a ține împreună gulerele cămășii și cel estetic, de a aduce plus valoare ținutei. De asemenea, cravata este o piesă vestimentară ce trebuie aliniată după anumite reguli. Mai precis, culoarea și modelul trebuie să fie în armonie cu costumul și celelalte componente ale ținutei. Poți purta cravată și la o ținută business, și la un cocktail, și la o nuntă sau la o ocazie casual. Culoarea cravatei trebuie aleasă, în mod obligatoriu, în funcție de culoarea cămășii, respectiv a costumului. Pentru o cămașă simplă, albă sau roz pal de exemplu, se recomandă fie o cravată simplă, fie una cu dungi. În cazul unei cămăși în dungi, aceasta se va asorta cu o cravată monocromatică. Evită seturile de tip cravată + batistă, pentru că exprimă kitsch.

Papionul

Spre deosebire de cravată, papionul este un accesoriu formal. Se pretează la ținute de gală, foarte elegante. Papionul trebuie să fie confecționat din mătase și poate fi alb sau negru, niciodată colorat. Papioanele colorate sunt acceptate în culturi restrânse, la copii ori în spectacolele de circ, dacă ești clown. În România, papionul și cravatele cu personaje din desene animate sunt doar un kitsch.

Cămașa descheiată

În zilele toride de vară, într-o ținută business sau casual, da, poți renunța la cravată sau papion, deci poți rămâne cu nasturii cămășii descheiați. Pentru asta, trebuie să ții cont de anumite reguli. Potrivește-ți gulerul cu fizionomia. Dacă ai fața rotundă, lățimea acestuia trebuie să fie îngustă, iar vârfurile ascuțite. Dacă ai fața pătrată, lățimea reverului trebuie să fie medie sau lată. Mai mult, dacă ai gâtul scurt, alege un guler îngust. Dacă ai gâtul lung, mergi cu încredere pe un rever mediu spre lat.

 

Soluția sigură

Cămașa albă te poate scoate oricând din impas. Dacă nu este cămașă casual, pentru jeans sau chinos, ea trebuie purtată mereu purtată în panataloni. Evită-le pe cele cu mânecă scurtă, chiar și în zilele toride. O variantă mult mai inspirată este cămașa din bumbac sau in, rulată la mâneci. Astfel, vei suporta mai ușor căldura de peste zi și vei oferi un aer mai relaxat ținutei.

Te-ar putea interesa și: