Covidul nu iubește Brexitul: Marea Britanie poate rămâne singură pe lume

Covidul nu iubește Brexitul: Marea Britanie poate rămâne singură pe lume

Negocierile post-Brexit dintre Statele Unite și Marea Britanie se află într-un blocaj major, după ce părțile au convenit să amâne discuțiile din cauza pandemiei.

Washingtonul și Londra au decis ca negocierile, care ar fi trebuit să aibă loc la Boston, să fie lăsate pentru primăvara viitoare, pe fondul îngrijorărilor provocate de coronavirus.

Până în primăvară, însă, în Statele Unite au loc alegeri prezidențiale: în cazul unei victorii a Democratului Joe Biden, așa cum prezic sondajele, am putea asista la o schimbare de abordare a negocierilor din partea americană.

Dacă Donald Trump, un fervent sprijinitor al Brexitului, a promis în repetate rânduri Marii Britanii un acord comercial cuprinzător și foarte avantajos, care să compenseze pierderile suferite de ieșirea din Uniunea Europeană, cu Joe Biden, lucrurile riscă să se schimbe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deși candidatul Democrat nu s-a pronunțat asupra acestei chestiuni (ca și asupra multor altora), el a fost vicepreședintele lui Barack Obama, iar acesta a declarat că Marea Britanie nu ar trebui să beneficieze de tratament special din partea Statelor Unite, după Brexit.

Mai mult, experții consideră că, dacă va câștiga alegerile, Joe Biden va încerca mai degrabă să ajungă la un acord comercial cu UE decât cu Marea Britanie.

Deși Washingtonul și Londra au convenit să continue discuțiile de la distanță, de-a lungul toamnei, amânarea negocierilor directe reprezintă o lovitură după pentru secretarul britanică pentru Comerț Exterior. Lis Truss, care a încercat totuși să minimalizeze șocul:

„Progrese importante continuă să se realizeze în numeroase domenii acoperite de acord. În ceea ce privește calendarul negocierilor, s-a decis ca acestea să continue ritmic în timpul toamnei.”

Truss a declarat în fața unei comisii restrânse din Camera Lorzilor, luna trecută, că a refuzat să fixeze o dată limită pentru negocierile comerciale cu Statele Unite.

Motivul, potrivit publicației britanice Express, ar fi temerea că Washingtonul ar putea folosi „factorul de presiune timp” împotriva Londrei.

Truss a afirmat:

„Nu am prezentat niciodată public un calendar pentru acordul american, și aceasta în mod deliberat. Nu dorim ca interlocutorii noștri să folosească presiunea timpului împotriva noastră. Nu vom fixa o dată limită.”

Lovitura dată negocierilor cu Statele Unite are loc într-un moment în care discuțiile pentru un acord separat al Marii Britanii cu Japonia sunt și ele blocate.

Și aceasta, în ciuda intențiilor Japoniei ca acordul să fie încheiat cât mai rapid, pentru a putea fi ratificat de parlamentul nipon înainte de sfîrșitul anului.

Dacă acordul nu va fi încheiat, relațiile comerciale dintre cele două țări se vor desfășura după regulile stabilite de Organizația Mondială a Comerțului.

Negocierile Marii Britanii cu UE, pentru a ajunge la un acord, sunt și ele împotmolite, în mare măsură tot din cauza amânărilor provocate de pandemie, astfel că, la sfârșitul acestui an, când va ieși din Uniunea Europeană, Londra s-ar putea găsi singură pe lume.