Mecanismele de finanțare europene și constrângerile Zonei Euro nu permit combaterea crizei economice pe care o va provoca pandemia de coronavirus.

Economistul Jacques Sapir a acordat un interviu incendiar publicației franceze Causeur, din care reproducem un fragment.

Comisia Europeană a decis suspendarea pactului de stabilitate, iar BCE a înființat PEPP (Pandemic Emergency Purchasing Program). Aceste decizii trebuie salutate, dar ele sunt insuficiente. Totalul deficitelor statelor din Zona Euro se estimează a ajunge la sfârșitul anului între 1150 și 1300 de miliarde de euro, în timp ce mecanismele din cadrul Mecanismului European de Stabilitate nu acoperă decât 550 de miliarde de euro.

De altfel, trebuie să ne așteptăm la un deficit la nivelul Zonei Euro între 450 și 500 de miliarde de euro pentru anul 2021, din cauza crizei produse de COVID-19.

Așadar, statele vor avea nevoie de o sumă între 1600 și 1850 de miliarde de euro, aceasta în afară de garanțiile datoriilor acordate sectorului privat și de refinanțările acestuia prin programul LTRO al BCE.

Necesitățile de finanțare ale statelor nu sunt deci conforme cu ce au prevăzut instituțiile europene.

Problema finanțării este în mod deosebit gravă pentru Italia, Spania, dar și Franța. Mecanismul European de Stabilitate este un tratament inadcvat. El impune o condiționalitate care nu își mai are locul în circumstanțele actuale.

Atunci, trebuie să ne întrebăm cum am fi procedat dacă BCE nu ar fi existat.

Ei bine, pur și simplu așa cum va proceda Banca Angliei, băncile centrale ar fi împrumutat direct statele. Este vorba de faimoasa „monedă magică”, care există în realitate, chiar dacă volumul și durata utilizării ei pot ridica probleme de inflație.

Înțelegem atunci de ce Euro va penaliza cele trei state din Sudul Europei.

În primul rând, pentru că nu se poate proceda la o redistribuire a datoriilor, Germania și Olanda refuzând coronabondurile.

În al doilea rând, pentru că Euro ne împiedică să recurgem la o finanțare monetară, care totuși ar fi cea mai logică și mai simplă metodă de a face față crizei.

În al treilea rând, pentru că Euro – și acest lucru a fost demonstrat de diferitele rapoarte ale FMI – duce la subevaluarea monedei Germaniei și la supraevaluarea celei a Italiei, Franței și Spaniei.

Diferența între cele două tendințe, de 25% la 43% în favoarea Germaniei, explică deopotrivă insolenta sănătate a acestei țări, dar și de ce Franța, Italia și Spania, care aveau deja destule dificultăți înaintea acestei crize, nu o vor putea surmonta rămânând în Zona Euro.