MINISTRUL TRANSPORTURILOR a vorbit despre COSTURILE necesare pentru a REPARA GROPILE. Este vorba de MILIARDE DE EURO

MINISTRUL TRANSPORTURILOR a vorbit despre COSTURILE necesare pentru a REPARA GROPILE. Este vorba de MILIARDE DE EURO

Lucian Șova, ministrul Transporturilor, a declarat că pentru a repara gropile de pe drumurile naționale ar fi nevoie de patru miliarde de euro.

„Alocarea bugetară ţine cont de ceea ce previzionează compania, ca şi cofinanţare pentru lucrările făcute pe fondurile europene şi chiar decontarea acestor lucrări, urmând apoi să facă cerere de rambursare. Sigur că nu şi-au îndeplinit obiectivele niciodată în aceşti ani şi, în septembrie, banii aşezaţi în bugetul de stat, în tabelul acela, sigur că sunt redistribuiţi. Pe de altă parte în Compania de Drumuri ştiu ce se întâmplă astăzi. Pentru întreţinere şi reparaţii au aproape 800 de milioane de lei. Pentru modernizare, infrastructuri, drumuri naţionale - nu vorbesc de autostrăzi - au un pic peste 500 de milioane de lei, aici fiind şi o parte din veniturile proprii pe care le realizează din rovinietă. Deci, pe de o parte, există această cifră, mare, care este pusă în buget pentru cazul ideal, când proiectele toate ar merge cu viteza corespunzătoare anului bugetat. Pe de altă parte, sumele destinate măcar acoperirii gropilor, care produc şi ele accidente, aceste sume sunt foarte mici, pentru că s-a făcut un inventar - este o informare statistică: pentru a se astupa doar gropile din România pe drumurile naţionale ar trebui patru miliarde de euro. CESTRIN are nişte instalaţii care monitorizează starea drumului, parcurg şi ei şi au în fiecare an situaţia cu privire la starea fiecărei porţiuni de drum naţional, iar după calculele lor spun că patru miliarde de euro ar trebui doar ca să astupe gropi", a spus ministrul, la Antena3.

Acesta a apreciat ca fiind ficţiune componenta de implementare a proiectelor pe lucrări din fonduri europene, pentru că niciodată sumele previzionate pentru a fi cheltuite pe astfel de lucrări nu au fost decontate integral.

"Deci, sunt două planuri. Unul, aş zice eu, sper să nu fiu taxat de o manieră negativă, "al ficţiunii", pentru că până acum a fost ficţiune componenta aceasta de implementare a proiectelor pe fonduri europene. Sper să nu fiu interpretat negativ, dar aşa s-a întâmplat. Niciodată în anii care au trecut sumele previzionate pentru a fi cheltuite pe lucrări cu fonduri europene nu au fost decontate integral, iar sigur că atunci sumele alocate de la buget la momentul în care s-a construit bugetul de stat au fost în septembrie redistribuite", a explicat Şova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a dat asigurări că la întocmirea bugetului ministerului pe anul viitor sau chiar la rectificarea bugetară va cere alocarea unor sume mai mari pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor naţionale.

"Pe de altă parte, nu pot să nu subliniez acest lucru şi, sigur, îmi propun ca poate pentru bugetul anului următor, chiar mai mult, şi la rectificare, să susţin ideea de a se aloca mai mulţi bani pentru reparaţie şi întreţinere, măcar să aducem cât de cât în stare de normalitate infrastructura rutieră pe care o avem. Şi mai spun un lucru care s-ar putea să vă trezească interesul. Se petrec accidente pe aceste drumuri, sunt gropi multe, sunt poduri care sunt la limita lor de funcţionare. Trebuie să privesc cu atenţie şi la aceste aspecte. Şi, foarte important pentru mine, ar trebui - pentru că şi aici am un mare semn de întrebare - dacă avem o sumă prinsă în bugetul ministerului pentru companie, dedicată plăţilor pentru lucrările pe fonduri europene, şi nu o consumăm, dar avem o sumă mai mică, mult mai mică decât nevoile şi capacitatea de a consuma aceste sume pentru reparaţii, întreţinere şi modernizări drumuri naţionale, niciodată la rectificarea bugetară nu s-a trecut dintr-o parte în alta. Mie îmi creează un semn de întrebare şi probabil că voi ajunge în septembrie să trebuiască să găsesc şi răspunsul: 'De ce, dacă nişte sume alocate şi multe miliarde de lei nu au fost folosite rău, foarte rău, că nu au fost folosite pentru decontarea lucrărilor, măcar un miliard să îl trec în buget dincoace şi să astup gropi, să repar nişte poduri, să repar... am văzut imagini de pe DN10, cu gaură în pod. Nu se fac nici acestea, pentru că totuşi un pic peste 800 şi ceva de milioane de euro pentru reparaţii şi întreţinere la peste 10.000 de kilometri de infrastructură rutieră ... de două ori mai revoltător pentru utilizatorii de infrastructură. Nici autostrăzi şi nici măcar aceste drumuri, aşa cum sunt ele, să le crească un pic capacitatea, să le crească viteza de exploatare", a menţionat şeful de la Transporturi.