Costel Gâlcă: Bielsa este un comunist!

Costel Gâlcă: Bielsa este un comunist!

LIGA EUROPA.  Antrenat în 1998 de tehnicianul argentinian, fostul jucător Costel Gâlcă taxează metodele celui care a revoluţionat echipa Athletic Bilbao.

Athletic Bilbao a uimit lumea în "dubla" cu la Manchester United. După ce au câştigat meciul-tur din "optimile" Ligii Europa cu 3-2, bascii s-au impus şi joi, acasă, cu 2-1.

Athletic este reprezentanta oraşului Bilbao, aflat în "Ţara Bascilor". Populaţia acestei regiuni este recunoscută pentru convingerile ultranaţionaliste şi separatiste. Alături de Real Madrid şi de Barcelona, Athletic face parte din grupul echipelor care nu au retrogradat niciodată din prima ligă.

Marele merit pentru performanţele din prezent îi aparţine tehnicianului Marcelo Bielsa. În vara anului 2011, argentinianul a fost ofertat de Inter Milano, dar a preferat să semneze cu Athletic, o echipă minusculă, care, prin tradiţie, nu legitimează decât jucători de origine bască. "Nu ştie să se apropie de jucători"

Bielsa a înregistrat şi un eşec uriaş în carieră, la Campionatul Mondial din 2002, atunci când, ca selecţioner al Argentinei, nu a reuşit să depăşească faza grupelor. Tehnicianul s-a revanşat doi ani mai târziu, atunci când a câştigat aurul olimpic cu reprezentativa "pumelor".

Înainte de a semna cu Bilbao, Bielsa a mai avut o experienţă în Primera Division.

În 1998, sud-americanul a stat, pentru o scurtă vreme (patru etape), pe banca echipei Espanyol Barcelona. Atunci, la catalani evolua şi Costel Gâlcă.

Fostul mijlocaş spune că Bielsa este extrem de dificil în relaţia cu fotbaliştii. "Nu poate lucra decât cu jucători tineri, care se supun regimului său. Era un fanatic al cantonamentelor. Bielsa a fost singurul antrenor pe care l-am avut în Spania şi care făcea cantonamente. Când eşti tânăr jucător, poţi suporta. Pe urmă, e mai greu. Deşi bun meseriaş, suferă la relaţia cu jucătorii. Nu ştie să se apropie de ei", ne-a spus Gâlcă.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/LY8MkxQLQjY"frameborder="0" allowfullscreen></iframe> MECIURILE DE JOI

Rezultatele din "optimi"

Hannover 96 – Standard Liege 4-0 (în tur 2-2), PSV Eindhoven – Valencia 1-1 (2-4), Udinese – Alkmaar 2-1 (0-2), Athletic Bilbao – Manchester United 2-1 (3-2), Olympiakos Pireu – Metalist Harkov 1-2 (1-0), Manchester City – Sporting Lisabona 3-2 (0-1), Schalke 04 – Twente 4-1 (0-1), Beşiktaş Istanbul – Atletico Madrid 0-3 (1-3).

  • Olandezul Klaas-Jan Huntelaar a marcat trei goluri în partida Schalke-Twente (scor 4-1).La nemţi, Ciprian Marica a intrat în minutul 84. Despre Huntelaar, selecţionerul Victor Piţurcă a afirmat recent că este un jucător mai puţin valoros decât Marica!

Citiți și:

  • "SFERTURI" LIGA EUROPA: Schalke 04 - Bilbao, Sporting - Metalist