Coșmarul cardurilor de sănătate. Salarii de 5.000 de euro pentru IT-iștii care găsesc soluția

Coșmarul cardurilor de sănătate. Salarii de 5.000 de euro pentru IT-iștii care găsesc soluția

Sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) primește în fiecare zi nota 2 din partea celor care îl utilizează, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la începutul acestei săptămâni, când a schimbat conducerea CNAS.

„Știți foarte bine că sistemul informatic funcţionează deficitar. Este notat în fiecare zi cu 2. Este frustrant şi pentru medicii, și pentru pacienţi. Din banii alocaţi pentru achiziţia acestui soft, o mare parte s-au utilizat pentru pregătirea personalului din CNAS, care să fie pregătit să lucreze la acest sistem şi acest personal spune că nu ştie. Sigur, pe bani buni”, s-a justificat  Sorina Pintea.

Prezent sâmbătă la un eveniment, din domeniul informatic, preşedintele interimar al CNAS, Răzvan Vulcănescu, a declarat că instituţia pe care o reprezintă are în vedere ca, până la sfârşitul anului, să angajeze şase specialişti IT pentru gestionarea celui mai mare sistem informatic din țară, salariul fiind de 5.000 de euro.

„Avem această perspectivă pe care am construit-o legislativ - 5.000 de euro pe lună este o cifră care să motiveze pe foarte mulţi dintre voi şi mi-aş dori ca inclusiv cei care participă la eveniment să aibă în vedere această perspectivă", a spus Vulcănescu la Hackathon4Health - o platformă de colaborare pentru profesioniştii IT&C care îşi propune dezvoltarea unor soluţii digitale şi educative care să faciliteze un acces îmbunătăţit la servicii medicale, tratamente şi soluţii inovatoare în domeniul sănătăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vulcănescu a vorbit și despre sincopele de funcționare ale sistemului informatic: „Avem o platformă informatică în sănătate, este cea mai mare platformă informatică a ţării. Are şi sincope de funcţionare, asta numai din cauză că este gestionată de oameni, iar oamenii, evident, greşesc. Chiar şi sistemele informatice mai cedează uneori, mai ales atunci când e vorba de cea mai mare platformă informatică, de cel mai mare număr de utilizatori şi beneficiari concomitenţi ai acestei platforme informatice. Și, atunci, noi trebuie să fim în permanenţă în vigilenţă şi să avem capacitatea să o dezvoltăm", a mai precizat Vulcănescu.