Coronavirusul nu este letal pentru copii! Cine sunt cei mai vulnerabili
- Alexandru Toader
- 29 februarie 2020, 19:23
Medicul Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a afirmat că noul coronavirus (Covid-19) nu conduce la deces în cazul copiilor de până la 10 ani.
Medicul specialist a mai anunțat că tinerii de până la 20 de ani fac cel mult forme cu gravitate medie ale bolii și riscul real intervine doar în cazul vârstnicilor, de peste 70-80 de ani, unde mortalitatea este de 15 la sută.
„OMS a publicat un studiu laborios făcut în China care arată că mortalitatea este mare acolo unde există o transmitere mare în colectivitate. Acolo unde transmiterea e mai redusă, mortalitatea e sub 1 la sută. Copiii de până la 18 ani și tinerii fac forme cu gravitate medie cel mult. Iar mortalitatea nu există până la vârsta de 10 ani și e foarte redusă până la 18 ani.
Persoanele adulte fac o infecție în formă ușoară sau medie, iar vârstnicii peste 70.80 de ani ajung să aibă forme complicate într-un procent foarte mare, cu o mortalitate de 15%”, a afirmat medicul Alexandru Rafila.