Când văz isteria asta cu coronavirusul mi-aduc aminte cât de inconștient am fost în urmă cu 20-25 de ani. Și-mi place să crez că am rămas la fel
Well, acu’ un sfert de veac, când navigam intensiv, nu ca acu’, o dată la câțiva ani, în defuncta noatră Flotă care s-a sabordat, după ce și-a deschis prizele de fund de pe chilă, era obligatoriu să te vaccinezi pentru febră galbenă dacă plecai în cele două Americi, de holeră și difterie pentru voiaje în Africa și Asia.
Bașca să iei niște pastiluțe de clorochină, câte una pe zi, cu o săptămînă înainte, pe întreg parcursul voiajului și încă una după, pentru tot ce însemna port de escală de la Canalul Suez sau Gibraltar în jos.
Toate injecțiile alea și le făceai la Policlinica Port Constanța, de la Poarta 1, de lîngă fosta Gară Maritimă, unde e acum Adminstrația Portului și confirmarea că le ai făcute se înregistra în așa-numitul „International Certificate of Vacctination”, document personal pe care-l dau acu’ la ziar.
Plec io, prin ’94, cu fostul meu coleg Paul Apostol în America și Panama. Ăsta avea vaccinul de febră galbenă făcut cu câțiva ani înainte și nu mai trebuia să se injecteze iar, că era valabil zece ani, da’ la mine era musai. Belea mare, că cinci zile nu aveai voie să drojdești niciu mililitru de cocârț că, cică, nu-și mai făcea efectu’. Da-mi spune Peiciu – că-l cheamă și așa în buletin – că el după ce l-a făcut s-a îmbătat muci.
Drept pentru care după ce m-au înțepat doctorul m-am dus direct în căminul Institutului de Marină Civilă, actuala Universitate Maritimă, și m-am făcut praștie cu foștii mei colegi de școală de marină. Și m-am dus io dup-aia și-n America de Nord, și-n aia de Sud, și prin Caraibe, de mai multe ori, și uite că-s viu.
Recomandările noastre
