Coronavirus. Mai multe restricții! Încă 4 localități intră în carantină
- Dragos Manea
- 1 august 2020, 12:24
Din cauza numărului în creștere de persoane infectate cu Coronavirus, mai multe localități au intrat în carantină și au impus noi restricții.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad a decis, vineri seară, să pună în carantină patru localităţi în care există focare de COVID-19, respectiv Gurahonţ, Bonţeşti, Seleuş şi Moroda, iar măsura a fost confirmată, sâmbătă dimineaţă, printr-un ordin al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
„Propunerea carantinării acestor localităţi a fost făcută de Direcţia de Sănătate Publică Arad, în urma creşterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar CJSU a aprobat măsura. Carantina a intrat în vigoare de astăzi, când a fost emis un ordin de către şeful DSU, domnul Raed Arafat”, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, prefectul judeţului Arad, Gheorghe Stoian.
De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost depistate infectate cu noul coronavirus 1.045 de persoane, iar 83 au decedat.
Doar în ultimele trei săptămâni, 327 de persoane au fost confirmate bolnave de COVID-19, iar 180 erau internate vineri după-amiază, în timp ce 143 sunt la domiciliu sau au fost externate.
De asemenea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a decis, vineri seară, instituirea carantinei în comunele Bălileşti şi Dârmăneşti, ca urmare a creşterii numărului cazurilor de COVID-19. Potrivit hotărârii CJSU Argeş, carantina zonală se instituie pentru o perioadă de 14 zile, începând din 1 august, ora 19,00. Decizia a fost luată la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, după ce în cele două comune s-a depăşit nivelul de alertă, de minim trei cazuri de infectare cu noul coronavirus la 1.000 de locuitori.
În localităţile carantinate se va permite intrarea sau ieşirea doar pentru transportul de marfă, pentru persoanele care lucrează sau desfăşoară activităţi în afara localităţii de domiciliu, dar şi pentru alte motive justificate, precum urgenţele medicale.
În judeţul Argeş s-au înregistrat, potrivit datelor comunicate vineri de Instituţia Prefectului, 112 noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Numărul persoanelor diagnosticate pozitiv de la începutul pandemiei a ajuns, astfel, la 3.224. În spitale sunt internaţi 530 de pacienţi, dintre care 24 la ATI. De asemenea, 430 de persoane s-au externat la cerere. De la începutul pandemiei, 1.086 de persoane din judeţul Argeş confirmate cu noul coronavirus s-au vindecat, iar 120 au murit.