Coronavirus. Kim evacuează diplomații din Coreea de Nord

Coronavirus. Kim evacuează diplomații din Coreea de Nord

Diplomații străini erau în curs de evacuare, luni, în Coreea de Nord, după săptămâni de carantină strictă împusă de regimul de la Phenian.

Coreea de Nord, care nu a declarat nici un caz de contaminare cu Covid-19 pe teritoriul ei, a adoptat măsuri drastice pentru împiedicarea răspândirii virusului, închizând frontierele și limitând deplasarea a mii de oameni.

De asemenea, de la sfârșitul lunii ianuarie, autoritățile au supus sute de resortisanți străini, inclusiv diplomații prezenți la Phenian, la un regim draconic de carantină la domiciliu.

Diplomații au părăsit Coreea de Nord, luni, după media au raportat un zbor de evacuare a resortisanților străini de la Phenian către Vladivostok, în Extremul Orient rus.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un avion Air Koryo din Phenian a ajuns luni la (12:49 GMT) la Vladivostok, potrivit site-ului web al aeroportului rus.

Informații de presă au indicat că aproximativ 60 de persoane au fost evacuate cu acest zbor, scrie AFP.

Diplomați germani și francezi făceau parte din persoanele evacuate, potrivit ambasadorului britanic la Phenian, Colin Crooks, care a precizat că ambasada Marii Britanii la Phenian rămâne deschisă.

Carantina severă din Coreea de Nord a împins Franța să-și închidă temporar biroul de cooperare din Coreea de Nord, unde nu posedă ambasadă.

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a avertizat asupra consecințelor „grave” ale unei eventuale propagări a coronavirusului, suspendând legăturile feroviare și aeriene cu exteriorul țării și interzicând accesul turiștilor străini.

Vizată de numeroase sancțiuni internaționale din cauza programelor balistice și nucleare, Coreea de Nord are un sistem sanitar înapoiat iar experții apreciază că prevenirea este singurul mijloc pentru Phenian de a evita o gravă criză sanitară.