Zilele care au trecut de la eliminarea celui mai important terorist de pe fața pământului, secretarul general al Hezbollah, Hassan Nasrallah, au zguduit temeliile Orientului Mijlociu cum puține evenimente au făcut-o în trecut. Nasrallah a fost, timp de mulți ani, un adversar amar și crud al statului Israel și al Occidentului democratic, vârful de lance al mașinăriei de moarte a islamului șiit radical și un strateg nemilos în planificarea asasinării evreilor în țara lor și a altor străini în țara sa. Însă eliminarea sa poate că i-a pus capăt vieții, dar nu a încheiat campania de ucidere a Hezbollah, care încă stă pe picioare, susținut de un sprijin iranian masiv. Asasinatul a fost evenimentul de lansare a ceea ce pare astăzi a fi începutul unui război regional în Orientul Mijlociu.

Israel a atacat. Iranul a suferit în ultimele luni lovitură după lovitură din partea Mossadului israelian și a armatei israeliene, rămânând expus în fața valurilor de critică veninoasă în lumea arabă, critică ce ironizează slăbiciunea sa internă și incapacitatea de a face cu adevărat rău Israelului – în ciuda sutelor de vehicule aeriene fără pilot pe care le-a lansat către aceasta.

Israel a rezistat atacului

După primul val de rachete și drone pe care iranienii le-au tras asupra Israelului în luna aprilie, ayatollahii s-au gândit mult dacă să răspundă la asasinarea lui Ismail Haniyeh, liderul Hamas, pe teritoriul Teheranului. În cele din urmă, în fața presiunilor americane, iranienii au ales să gestioneze evenimentul. Eliminarea lui Nasrallah nu au mai reușit să o digere și au lansat un atac cu 181 de rachete balistice mortale, care ar fi trebuit să ia viața a sute sau poate mii de israelieni. Și în asta, au eșuat. Zero israelieni au fost uciși sau răniți, și foarte puține infrastructuri au fost afectate. În total, încă un eșec grandios. Și asta, chiar înainte de a vorbi despre contraofensiva pe care Israelul o planifică asupra infrastructurii iraniene.

Iranienii sunt considerați o națiune inteligentă, sofisticată, o adevărată putere în Orientul Mijlociu, pe care în niciun caz nu trebuie să o subestimăm și să îi subestimăm capacitățile militare și tehnologice. Timp de mulți ani, israelienii au construit în jurul Iranului un zid mental, care a transformat Iranul într-un obstacol și a permis iranienilor să construiască în jurul Israelului avanposturi de moarte și distrugere, sub forma mișcărilor jihadiste criminale precum Hezbollah, Hamas și Jihadul Islamic Palestinian. Acest zid mental a stat neclintit timp de mulți ani, iar Israelul a evitat să intre într-un conflict direct și public cu iranienii, deși de-a lungul anilor Mossadul a eliminat iranieni în poziții cheie, în special pe cei implicați în programul nuclear iranian.

Eșecul iranian

Și, în ciuda acestei temeri mentale, iranienii au eșuat în acest an. Iar cel mai mare eșec al lor, maeștrii ingineriei mentale și ai propagandei mincinoase, constă în ratarea schimbării dramatice prin care a trecut conștiința israeliană după 7 octombrie. Dacă timp de mulți ani, sub umbra unei vieți bune și destul de confortabile create datorită economiei israeliene înfloritoare, israelienilor le-a fost greu să treacă la un mod de acțiune de război pe toate fronturile, atunci măcelul din octombrie i-a făcut pe mulți să își schimbe complet perspectiva. Nu mai există toleranță, amânare, negare. Rachetele asupra așezărilor israeliene și terorismul instituționalizat nu mai sunt acceptabile, iar israelienii sunt dispuși să plătească prețul pentru a elimina amenințarea.

Sinwar nu a înțeles asta, Nasrallah, care a pretins că îi înțelege pe israelieni mai bine decât ei înșiși, nu a înțeles asta, și se pare că nici ayatollahii dornici de bomba atomică nu înțeleg asta. Israelul a mers anul acesta foarte departe în confruntarea deschisă și secretă cu iranienii, mai departe ca niciodată. Aceasta a provenit dintr-un sentiment de lipsă de alternativă. Finanțarea iraniană care a construit armatele de crimă și ucidere ale Hamas și Hezbollah nu poate lăsa iranienii imuni. Timp de mulți ani, Israelul a lovit tentaculele caracatiței, dar a evitat să lovească direct caracatița. Acum asta se schimbă, iar rezultatele sunt departe de a fi clare.

Iranul este o țară destrămată, slabă, săracă

În ciuda puterii sale militare și a potențialului său de bogăție, este o țară condusă de ayatollahii extremiști. Poporul iranian îi urăște pe ei și Gărzile Revoluționare care apără regimul lor primitiv și crud. Manifestările publice de bucurie în Iran în fața eliminării lui Nasrallah nu lasă loc de îndoială. Dar pentru a răsturna regimul criminal, Occidentul trebuie să se implice și să nu mai închidă ochii.

Timp de ani de zile, țările occidentale au evitat o confruntare directă cu țara care reprezintă o amenințare directă și pentru ele și i-au permis să dezvolte avanposturi de terorism chiar în Europa. Chiar și acum, mulți dintre liderii continentului ezită să iasă public împotriva iranienilor. Motivul nu este întotdeauna clar, dar această ezitare amenință Europa însăși. Iranienii au ambiții imperialiste, și acestea sunt îndreptate și către Europa, unde trăiesc milioane de musulmani care ard în proteste steagurile țărilor care i-au primit și le-au oferit o nouă viață.

Zilele următoare vor fi critice în Orientul Mijlociu. Istoria va avea multe de spus despre aceste zile. Aici, în Israel, încă nu este clar dacă ne îndreptăm spre o luptă lungă și epuizantă, care să destabilizeze economia țării, sau dacă este vorba despre o rundă de intensitate ridicată care va rearanja cărțile în Orientul Mijlociu pentru câteva decenii înainte. În orice caz, la un an după dezastrul din 7 octombrie, când serviciile de informații ale Israelului au fost luate prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat, se poate spune că luptătorii din umbră au redat Israelului și israelienilor încrederea în sine și sentimentul de excelență pierdut. Și asta nu este puțin lucru, în zile de război.