Organizatorii pregătesc o coregrafie unicat, o premieră mondială. Tot ce trebuie fanii să facă e să vină cu 45 de minute mai devreme sâmbătă, adică la ora 12:15 cel târziu, iar aceștia vor găsi detalii pe scaune.

În clipul postat de Federația Română de Tenis, Simona Halep și Irina Begu au transmis mesaje către suporteri: https://www.facebook.com/FRTenis/videos/2147854731898499/

Astfel, toți cei care au bilete la meciurile de sâmbătă, 21 aprilie, sunt rugați să fie prezenți în sală, și așezați pe locurile lor, cel mai târziu la ora 12.15. Este nevoie de implicarea tuturor pentru reușita acestui moment special, o premieră mondială la un meci de tenis.

De asemenea, sponsorul competiției, Pizza Guseppe de la Dr. Oetker, va fi alături de tricolore şi la întâlnirea România – Elveţia, care se va desfăşura sâmbătă şi duminică, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Te-ar putea interesa și: