Coreea de Nord se pregătește să declare război? Avertisment dur pentru SUA și Coreea de Sud

Coreea de Nord se pregătește să declare război? Avertisment dur pentru SUA și Coreea de Sud

Coreea de Nord a lansat două „proiectile neidentificate” de pe coasta de est a ţării, relatează sâmbătă agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap, preluată de dpa, Reuters şi AFP.

Şeful de stat major interarme a anunţat că proiectilele au fost lansate în Marea Japoniei, din oraşul Hamhung, potrivit Yonhap.

Amintim că, în urmă cu numai câteva zile, Coreea de Nord a efectuat teste similare, „un adevărat avertisment” pentru SUA şi Coreea de Sud, în replică la manevrele militare comune în desfăşurare.

Phenianul şi Washingtonul încearcă în prezent să relanseze negocierile privind programul nuclear al Coreei de Nord şi sancţiunile economice care vizează acest stat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ultima lansare are loc la câteva ore după ce preşedintele Donald Trump a anunţat că a primit o „scrisoare foarte frumoasă” de la liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Trump a precizat că Kim i-a transmis că „nu este mulţumit” de testele cu rachete, despre care liderul nord-coreean a afirmat că sunt un răspuns la manevrele militare comune SUA-Coreea de Sud.