Coreea de Nord își întărește arsenalul. Kim Jong Un laudă performanțele noilor arme

Coreea de Nord își întărește arsenalul. Kim Jong Un laudă performanțele noilor armeKim Jong Un. Sursa foto: Captură video

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a apreciat rezultatele celor mai recente teste de artilerie și rachete desfășurate de Coreea de Nord, susținând că acestea demonstrează progrese importante în consolidarea capacităților militare de-a lungul frontierei cu Coreea de Sud, arată Le Figaro.

Kim Jong Un accelerează înarmarea Coreei de Nord după noile teste de rachete și artilerie. Lista sistemelor verificate recent

Kim Jong Un a asistat la testarea unor sisteme de artilerie și rachete dezvoltate de institutele de cercetare din țară, proiecte care fac parte din planul de modernizare militară pe cinci ani al regimului de la Phenian.

Printre echipamentele evaluate s-au numărat un lansator multiplu de rachete de 240 de milimetri, modernizat și cu o rază de acțiune estimată la aproximativ 90 de kilometri, precum și proiectile de 155 de milimetri cu rază extinsă, destinate obuzierelor autopropulsate, potrivit sursei.

Liderul de la Phenian, încântat de rezultate

Conform presei de stat nord-coreene, testele au urmărit verificarea performanțelor noilor sisteme, iar rezultatele au fost considerate satisfăcătoare de liderul de la Phenian.

Kim Jong Un a declarat că exercițiile au demonstrat o creștere a puterii de foc în zona graniței de sud, evidențiind îmbunătățirea nivelului de automatizare, extinderea razei de acțiune și sporirea preciziei armamentului.

Teste Coreea

Teste Coreea. Sursa foto: Captură video

Kim Jong Un insistă asupra consolidării capacităților ofensive. Ce prevede planul pe cinci ani al Coreei de Nord

Cu acest prilej, liderul nord-coreean a reafirmat că strategia militară a țării nu urmărește doar întărirea capacităților de apărare, ci și dezvoltarea unei “poziţie ofensivă mortală şi distructivă”, despre care afirmă că are rolul de a descuraja eventualii adversari.

Kim Jong Un a cerut accelerarea introducerii în serviciu a noilor sisteme de lovire cu rază lungă și a atras atenția că dezvoltarea forțelor de artilerie și rachete rămâne una dintre principalele priorități ale planului de apărare pe cinci ani al Coreei de Nord.