Un COPIL ROMÂN a fost călcat în picioare de o turmă de VACI în SPANIA

Un COPIL ROMÂN a fost călcat în picioare de o turmă de VACI în SPANIA

Copilul român, în vârstă de 14 ani, participa alături de familia sa la o sărbătoare locală din localiatatea Calatorao, provincia Zaragoza.

Specific sărbătorii la care se afla copilul alături de familia şi prietenii săi, este o cursă de văcuţe pe trasee stradale, denumită în limba spaniolă „encierros con vaquillas”.

„Tânărul se afla pe strada La Capilla, unde era organizată cursa. Conform martorilor el a văzut animalele apropiindu-se, dar nu a mai avut timp să fugă din fața lor pentru că s-a împiedicat și a căzut. Atunci a fost luat în copite de vaci”, a declarat primarul David Felipe Lallana.

Acesta a mai adăugat că adolescentul se află acum în afara oricărui pericol, deoarece a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului de Copii din Zaragoza.

„Deși se află în stare gravă, viața nu îi este pusă în pericol”, a mai spus primarul.

David Felipe Lallana a mai declarat că pe străzile pe care vacile urmau să meargă există afişe în trei limbi, şi anume spaniolă, română, arabă, doar că nimeni nu ţine cont de ele.

De altfel, legislaţia în vigoare interzice cu desăvârşire participarea minorilor cu vârste sub 16 ani la astfel de sărbători cu bovine, informează Inforoes.