Copil de 18 luni, „omorât” de regimul vegan! Părinții au fost arestați!v

Copil de 18 luni, „omorât” de regimul vegan! Părinții au fost arestați!v

Susțin că nu-și botează copiii, ca să le asigure dreptul să-și aleagă singuri religia când vor fi mari. Am auzit de multe ori acest argument din partea unor oameni care se consideră intelectuali.

Mulți dintre acești părinți, extrem de deschiși când vine vorba de alegerea religiei sau a identității sexuale a urmașilor lor, le impun, însă, celor mici, din fragedă pruncie, un regim de viață extrem, inspirat din teoriile la modă în zilele noastre. Din păcate, realitatea nu se supune întotdeauna teoriilor fanteziste, iar modele alimentare, bazate nu pe dovezi medicale, ci pe postulatele progresiste îmbrățișate de un număr imens de oameni din întreaga lume, ucid!

Un caz șocant s-a petrecut la începutul sfârșitul lunii septembrie în Cape Coral, o localitate din statul american Florida, unde un copil în vârstă de numai 18 luni a murit din cauza unei forme severe de malnutriție. Acesta a fost concluzia paramedicilor care nu au mai putut face nimic când au fost chemați de mama copilului să-l readucă la viață. După examinarea trupului neînsuflețit, părinții, Patrick O'Leary (30 de ani) și Sheila O'Leary (35 de ani) au fost arestați sub acuzația de neglijență criminală, informează news-press.com și ilgiornale.it.

Autopsia a demonstrat, de altfel, că mama l-ar fi hrănit pe micuț doar cu fructe și legume crude, deși aceasta susține că acesta ar fi mâncat doar lapte matern toată săptămâna dinaintea decesului. Copilul nu cântărea în momentul morții decât 7 kilograme, iar medicii susțin că ar fi suferit vreme îndelungată de o formă severă de malnutriție, ceea ce ar fi provocat deshidratare, probleme hepatice și umflarea mâinilor și a picioarelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce i-au interogat pe cei doi părinți, polițiștii au remarcat că și ceilalți copii ai cuplului, în vârstă de până la 11 ani, erau vizibil subnutriți. Subponderali, cu un ten gălbui și cu dantura distrusă, și aceștia fuseseră supuși aceluiași regim vegan pe care îl respectau și părinții lor.

Avocatul soților O'Leary a respins afirmațiile potrivit cărora copiii cuplului sunt subnutriți, susținând că aceștia au fost, în mod natural, mai mici de la naștere, dar „perfect sănătoși”. Autoritățile au hotărât, însă, ca ceilalți copii ai cuplului să fie încredințați serviciilor sociale, iar cei doi soți să achite o cauțiune de 250 000 de dolari pentru a fi judecați în stare de libertate.