Elveția, condamnată la CEDO după ce a refuzat hrana vegană pentru doi deținuți

Elveția, condamnată la CEDO după ce a refuzat hrana vegană pentru doi deținuțiCEDO / sursa foto: dreamstime.com

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Elveția după ce autoritățile nu le-au oferit unui deținut și unui pacient internat într-un spital de psihiatrie posibilitatea de a primi exclusiv mâncare vegană, potrivit AFP.

Cei doi cetățeni elvețieni, cu vârste de aproximativ 30 de ani, au sesizat instanța europeană în 2020. Unul dintre ei s-a aflat în arest preventiv din noiembrie 2018 până în octombrie 2019, iar celălalt a fost internat într-o unitate de psihiatrie între februarie și aprilie 2021.

Elveția, condamnată la CEDO după ce a refuzat hrana vegană pentru doi deținuți

Ambii au solicitat un regim alimentar care să nu conțină produse de origine animală, invocând convingerile etice pe care le aveau. Autoritățile nu le-au acordat însă alimentația cerută.

CEDO a constatat că solicitările nu au fost soluționate printr-o decizie administrativă oficială. În lipsa unui astfel de document, cei doi nu au avut posibilitatea de a contesta refuzul printr-o cale de atac.

Instanța europeană a considerat că autoritățile elvețiene au avut o atitudine „excesiv de formalist”, iar plângerile celor doi nu au fost „luate în serios”.

Veganismul, protejat de libertatea de conștiință

Dosarul reprezintă primul caz analizat de CEDO referitor la respectarea unor reguli alimentare care decurg dintr-o convingere etică.

Curtea a stabilit că veganismul intră sub protecția articolului 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de gândire și de conștiință.

Judecătorii au apreciat că opiniile vegane ale reclamanților aveau suficientă „forță, seriozitate, coerență și importanță” pentru a fi protejate în baza acestui articol.

ghiveci

Ghiveci. Sursa foto: AI

Elveția trebuie să plătească daune morale

Decizia a fost luată cu o majoritate de șase voturi la unu. CEDO a stabilit că, pe lângă articolul 9, autoritățile elvețiene au încălcat și articolul 13 din Convenție, care garantează dreptul la un recurs efectiv.

Elveția trebuie să le plătească celor doi reclamanți despăgubiri morale în valoare de 12.000 de euro, respectiv 4.000 de euro.

În cazul celui de-al doilea reclamant, statul elvețian trebuie să achite suplimentar 10.000 de euro pentru acoperirea cheltuielilor de judecată.