Copiii Nicoletei Luciu au plâns încontinuu din momentul în care au aflat planurile ei
- Sandra Săl ăgean
- 24 noiembrie 2017, 00:00
Au anunțat cu mare fast că sunt primele vedete înscrise în concursul „ASIA Express” care va fi difuzat în vară, la Antena 1. Mai multe vedete vor încerca să trăiască cu doar un dolar pe zi în cele mai interesante locuri asiatice.
La scurt timp după ce Nicoleta și Iuliana Luciu au povestit despre cum s-au pregătit pentru marea provocare și că stau cu bagajele la ușă, cele două au făcut un pas înapoi, ieșind din format „din motive care nu depind de noi”.
Acum, Nicoleta face lumină în acest caz în care se suspecta un scandal în culisele televiziunii: „Mi-am dat seama că nu pot să îmi las copiii atât de mult timp singuri. Ei au crescut acum, au foarte multe activităţi extraşcolare şi trebuie să le fiu alături. Sora mea nu a mai vrut să meargă, pentru că nu m-am dus eu”, a declarat Nicoleta Luciu pentru tabloide. Surse din apropierea Nicoletei ne-au declarat în exclusivitate că cei patru copii ai Nicoletei au plâns încontinuu de când au aflat că mama lor avea să plece peste hotare până în preajma Crăciunului, existând posibilitatea ca perioada de filmare să se extindă chiar și peste sărbătoarea creștină. Astfel, familia Luciu a spus „pas” acestei provocări.