Ministrul Muncii vrea să scurteze calea spre adopția copiilor, printr-un proiect de lege pus ieri în dezbatere publică, pe siteul instituției.
Acesta conține propuneri de modificare și completare a normelor legale care reglementează adopţia în prezent.
Nu mai caută rudele de gradul IV
Prima, și una dintre cele mai importante modificări propuse, este aceea de „eliminare din procedura de adopție a rudelor până la gradul al patrulea”, motivul fiind că „identificarea, căutarea și determinarea opiniei rudelor în ceea ce privește posibilitatea de a îngriji copilul (...) pot conduce la prelungirea în mod nejustificat a șederii copilului în sistemul de protecție și amânarea fără temei a momentului de la care copilul ar putea fi îngrijit de o familie adoptivă”.
De asemenea, proiectul clarifică și situația copiilor care au împlinit 14 ani precum și a fraților care nu pot fi separați, dacă unul dintre ei a ajuns la această vârstă. Nu în ultimul rând, „atestatul de persoană/familie aptă să adopte are valabilitate de 5 ani (față de 2 ani cât este în prezent) cu obligația corelativă ce revine DGASPC de a verifica anual dacă mai sunt îndeplinite condițiile legale necesare pentru obținerea acestuia”.
Indemnizații speciale
De asemenea, MMJS vrea să introducă şi alte modificări care să susţină şi să sprijine adopţia internă, precum acordarea unei indemnizaţii lunare de 600 lei pentru fiecare copil adoptat care se află în una din următoarele situaţii: are vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani; este încadrat în grad de handicap uşor sau mediu; face parte dintr-un grup de 2 fraţi adoptabili împreună.
De asemenea, este prevăzută și acordarea unei indemnizaţii lunare de 900 lei pentru fiecare copil adoptat care se află în una din următoarele situaţii: a împlinit vârsta de 7 ani; este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav; face parte dintrun grup de cel puţin 3 fraţi adoptabili împreună. Indemnizaţia se acordă până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către copilul adoptat, respectiv până la 18 ani.