Un grup de 52 de COPII, BLOCAT în TOIUL NOPȚII din cauza NINSORII. Autoritățile au INTERVENIT de URGENȚĂ

Un grup de 52 de COPII, BLOCAT în TOIUL NOPȚII din cauza NINSORII. Autoritățile au INTERVENIT de URGENȚĂ

Un autocar s-a văzut blocat în localitatea Vârfurile – Arad, în autovehicul fiind un grup de 52 de copii. Autoritățile au intervenit de urgență.

Drumarii de la districtul Vârfurile (DRDP Timşoara), aflaţi în patrulare, au intervenit pe DN 76 pentru a transporta în siguranţă un grup de 52 de copii şi pe profesorii acestora, în localitatea Vârfurile, judeţul Arad, după ce autocarul care îi transporta s-a defectat, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, precizează Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor companiei, întregul grup a ajuns în siguranţă la o pensiune din localitatea Vârfurile.

"Transportul a fost efectuat cu o autoutilitară a drumarilor şi două microbuze pentru transport şcolar, puse la dispoziţie de Primăria Vârfurile. Un alt echipaj al Districtului Vârfurile se află la această oră la faţa locului pentru a ajuta la tractarea autocarului defect. În zonă ninge intens la aceasta oră, iar drumarii acţionează în permanenţă pentru a menţine circulaţia rutieră deschisă", se menţionează în comunicat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News