Dr. Radu Țincu spune că dependența de droguri este o problemă a sufletului

Dr. Radu Țincu spune că dependența de droguri este o problemă a sufletului Medicul Radu Țincu prezintă cinci afirmații false legate de consumul de droguri. Sursa foto: Facebook

Dr. Radu Țincu a vorbit în cadrul Prelegerilor ITO 2023 despre consumul de droguri. Medicul a prezentat cinci afirmații false legate despre această practică cu care s-a întâlnit cel mai des în activitatea sa. Mai mult, el consideră că dependența este o problemă sufletească și nu una trupească.

Consumul de droguri este un subiect extrem de discutat acum în România. În cadrul Prelegerilor ITO 2023 de la Timișoara, medicul Radu Țincu a vorbit despre dependența de substanțele interzise și de unde vine această nevoie.

Medicul primar la Terapie Intensivă și Toxicologie spune că dependența de droguri este deseori considerată o problemă a trupului. Specialiștii se concentrează să trateze simptomele oamenilor. El a ajuns la o altă concluzie. În urma discuțiilor cu pacienții săi, crede că această problemă este, de fapt, una sufletească.

„M-am întrebat dacă dependența de droguri este doar o problemă a trupului. De multe ori, ne concentrăm să tratăm simptomele acestor oameni. Și am ajuns, stând de vorbă cu tinerii și cu dependenții de droguri, la ideea că este mai degrabă o problemă a sufletului”, a spus dr. Radu Țincu la Prelegerile ITO 2023 de la Timișoara.

Ne puteți urmări și pe Google News
Prelegeri ITO 2023. Medicul Radu Țincu vorbește despre consumul de droguri

Prelegeri ITO 2023, Timișoara. Sursa foto: Facebook

Cinci afirmații false legate de consumul de droguri

Medicul Radu Țincu a prezentat în discursul său cinci afirmații care pe care le-a întâlnit frecvent în activitatea sa. Toate aceste argumente pentru consumul de droguri au fost combătute de medic în fața unei săli pline de tineri participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2023.

1. Sunt liber să fac ce vreau!. Fals

Doctorul spune că o persoană nu poate fi liberă în timp ce se află sub efectul unei substanțe psihoactive. Cum poți să fii liber atunci când te trezești la două noaptea în sevraj și ieși în colțul străzii să-ți cumperi pastila de amfetamină?, este întrebarea pusă de medic tinerilor prezenți la prelegere.

„Libertatea nu are nicio legătură cu a consuma droguri. Dimpotrivă, atunci când devii dependent de droguri, ți-ai pierdut libertatea”, spune doctorul.

2. „Există droguri ușoare, pe care le putem lua cu toții și nu pățim nimic” - Fals

„Orice substanță te poate ucide, depinde doar de cantitatea pe care o introduci în organism. Astfel, chiar și «banala» marijuana poate să producă decesul unei persoane printr-o supradozare și mai ales prin complicațiile vegetative pe care le poate determina, mergând până la stop cardiac”, a explicat dr. Radu Țincu în discursul său.

3. „Eu consum ocazional și îmi este suficient, nu există riscul să consum și mai mult” - Fals

Medicul spune că în astfel de cazuri apare fenomenul farmacologic numit toleranță. Organismul se obișnuiește cu aceste substanțe și vei consuma din ce în ce mai mult, ca să poți să obții starea respectivă. Atunci când se ajunge la cantitatea maximă care poate fi introdusă în organism, persoana în cauză va începe să diversifice substanțele. El a amintit și de tragedia de la 2 Mai.

„Ați văzut că, în cazul tânărului de la 2 Mai, au fost identificate șase substanțe simultan, ceea ce arată că, în timp, vei ajunge să faci tot felul de cocktailuri extrem de periculoase pentru sănătate”, a explicat medicul.

4. „Drogurile nu dau dependență. Eu mă pot lăsa oricând și nu am nevoie de ajutorul tău.” - Fals

Dr. Radu Țincu spune că dependența de droguri este dată de acțiunea pe care acestea o au la nivelul unor receptori. Ea acționează pe structurile creierului. Medicul a amintit despre dependențele pentru lucruri care nu intră în corpul nostru, cum ar fi cea pentru cumpărături.

„Este clar că aceste substanțe, care acționează la nivelul receptorilor din creier, vor da dependență. Prima dependență este cea psihică. Te simți bine, tocmai de aceea ai luat drogul respectiv. Te simți bine și îți dorești ca și în ziua următoare să repeți această stare”, a mai spus medicul.

Specialistul a mai explicat că, în interval de câteva luni de zile, în funcție de tipul substanței respective, vei avea și o dependență fizică. Receptorii vor cere zilnic substanța cu care s-au obișnuit.

5. „Eu consum droguri etnobotanice, sau legale, care nu sunt nocive.” - Fals

Dr. Radu Țincu spune că drogurile etnobotanice sunt extrem de periculoase pentru tineri din cauza prețului mic pe care îl au. Acestea nu sunt legale și nici naturale, așa cum cred mulți tineri. Ele au în proporție de 99% substanță de sinteză și o toxicitate cerebrală extrem de ridicată.

„Eliberează neurotransmițători excitatori care pur și simplu distrug sinapsele. Pe termen mediu și lung, efectele sunt cu atât mai negative cu cât începem consumul din adolescență”, a avertizat medicul.

Adolescenții de 13 - 14 ani, care consumă astfel de substanțe înainte ca sistemul nervos să își fi încheiat activitatea, se vor confrunta cu o scădere a capacității intelectuale. Toate studiile ne spun că IQ-ul acestor copii și performanțele școlare sunt mai mici comparativ cu ale celor care nu consumă.

Pe termen și mai lung, tot studiile ne spun că tinerii care consumă din perioada adolescenței au tulburări de comportament cu agresivitate și autoagresivitate. În cazul lor, incidența bolilor psihice la perioada adultă este mai mare comparativ cu a populației care nu a consumat, explică medicul Radu Țincu, potrivit basilica.ro.