Consumul de droguri aruncă în aer USR. Reacții care mai de care mai nervoase

Consumul de droguri aruncă în aer USR. Reacții care mai de care mai nervoase

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege al USR care prevede majorarea pedepsei cu închisoarea pentru cultivarea, fabricarea, vânzarea, deținerea sau alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept. Inițiativa legislativă a fost adoptată cu 294 de voturi „pentru” și a stârnit un val de indignare chiar în USR.

Astfel, pedeapsa cu închisoare pentru deținerea sau vânzarea de droguri s-a majorat până la 10 ani. Legea în vigoare prevede pedeapsă cu închisoarea până la șapte ani.

Pe această temă, pe paginile de socializare au curs râuri de cerneală, cuvintele folosite nefiind tocmai măgulitoare la adresa USR.

„Până acum, - deținerea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în scop de consum propriu - nu era incriminată. De azi înainte, dacă te prinde poliția cu niște iarbă la tine, chiar și puțintică, pentru consum propriu, poți lua între 3 luni și 2 ani de pușcărie (sau amendă). Propunerea legislativă a fost făcută de o imbecilă de la USR.

Scuzele mele că am strâns semnături pentru ei, că am pus umărul la chestia aia, că v-am sfătuit să-i votați și că nu m-am prins de la început ce cretini siniștri și ce tocilari bășiți sunt acolo. Muie USR, mai puțin membrilor care o să recunoască public că fumează iarbă și că legea asta-i o prostie”, a scris pe Facebook scriitorul Alex Tocilescu, fost membru al USR.

Foarte mulți useriști sunt pur și simplu șocați de decizia partidului de a susține incriminarea consumului de droguri.

„Sunt peste 1 milion de fumători in România. De iarbă. Majoritatea sunt votanți ai USReului. Acum le a demonstrat că USR este un partid anti european. De ce? Pentru că dețin boi acolo. In frunte cu Barna. Știu că sunt în post. Doamne, iartă mă!”, a comentat la rândul său jurnalistul Liviu Mihaiu.

„Stați, că leșin de râs: E revolta la USR-isti și PNL-iști pe FB, că, la propunerea USR, s-au incriminat penal deținerea și consumul de droguri. Așa cevaaaaaaaaa”, a comentat la rândul său Cristian Vasilcoiu, fost consilier la Ministerul Muncii.

„Proiectul, care a primit avize favorabile de la Consiliul Economic și Social și de la Consiliul Legislativ, modifică și completează Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

De asemenea, proiectul majorează pedeapsa (închisoare de la 3 la 10 ani în loc de închisoare de la 2 la 7 ani) pentru cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept”, transmite USR, într-un comunicat de presă

USR subliniază că România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană care incriminează produsele etnobotanice, deși există multe cazuri de tineri care și-au ratat viitorul din cauza acestor substanțe.

„Majorarea pedepselor este prevăzută și pentru introducerea sau scoaterea din țară, importul ori exportul de droguri de risc, precum și pentru persoanele care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege”, mai transmite USR, potrivit flux24.ro.

Camera Deputaților a adoptat proiectul în calitate de for decizional, astfel că acesta va ajunge la președintele României pentru promulgare.

Ne puteți urmări și pe Google News