Consultări la Cotroceni: PMP susține alegerea primarilor în două tururi

Consultări la Cotroceni: PMP susține alegerea primarilor în două tururi

Reprezentanții PMP i-au transmis președintelui Klaus Iohannis că există premiese pentru organizarea anticipatelor și au subliniat că ei sunt pentru reducerea numărului de parlamentari și pentru alegerea primarilor în două tururi. PMP va decide ce poziție va adopta în legătură cu alegerile parlamentare înainte de termen la Consiliul Executiv Naţional de la finalul săptămânii.

PMP a participat la întâlnirile cu președintele Klaus Iohannis într-o formulă din care au făcut parte Marius Paşcan, Ioana Constantin, Sebastian Moise, Marian Andronache.

Delegația PMP i-a transmis președintelui că susține reducerea numărului de parlamentari la 300, eliminarea pensiilor speciale și alegerea primarilor în două tururi de scrutin. De asemenea PMP susține un proiect legislativ pentru eliminearea subvențiilor destinate partidelor.

"În ce priveşte învestirea viitorului guvern, vom negocia din nou, aşa cum am asumat printr-un protocol iniţial, pentru a impune promovarea prin ordonanţă de urgenţă a alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Iar acest deziderat ne reprezintă şi îl vom promova în continuare, chiar dacă are şanse în acest moment pur teoretice", a precizat preşedintele executiv al PMP, Marius Paşcan,