Consolidarea clădirilor cu risc seismic susținută financiar. Procedura a fost simplificată
- Maria Pană
- 19 iulie 2025, 07:40
Sursa foto: Arhiva EVZConsolidarea clădirilor cu risc seismic a devenit o prioritate, cel puțin financiar, așa se face că s-au alocat sume record pentru asta. Și procedura s-a simplificat, cu toate acestea, cererile nu par să se înmulțească.
Consolidarea clădirilor, prioritate, dar nu pentru proprietari
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a explicat că anul acesta s-a alocat un buget record pentru consolidarea clădirilor. Este vorba 7,6 miliarde de lei alocați pentru aceste investiții. Chiar și așa cererile sunt puține, deși finanțarea este de 100% susținută de stat.
Practic, potrivit ministrului numai 34 de obiective au fost aprobate până acum. Iar dintre ele numai șapte au fost și contractate. Prin PNRR s-au semnat contracte de finanțare pentru 44 de clădiri. Însă au fost făcute plăți în valoare de numai 90 de milioane de lei pentru aceste investiții, absorbția fiind de 15%. Drept urmare în acest moment sunt disponibile sume consistente pentru consolidarea clădirilor. Printre acestea pot beneficia de finanțare inclusive blocurile de locuințe.

Legea care îi afectează pe proprietarii de apartamente. Se vor da amenzi usturătoare. Sursă foto: arhivă EVZ
„Autoritățile locale trebuie să trateze aceste lucrări cu prioritate și să aducă documentația necesară. Astfel încât proiectele să fie aprobate pentru finanțare și, ulterior, pentru a putea fi contractate spre execuție. Altfel riscul este ca bugetul pentru aceste lucrări să fie redus”, spun cei de la minister. De asemenea ei reamintesc de faptul că au fost eliminate avizările în cascadă.
Care sunt simplificările birocratice
De asemenea s-au stabilit termene limită clare, care dacă sunt depășite se consider avizare tacită. “Autoritățile publice și entitățile private avizatoare pot cere o singură dată clarificări sau completări la documentație. Iar ministerul a introdus interdicția fermă de a se percepe orice fel de taxe pentru aceste avize.
Totodată, avizele necesare pentru studiul de fezabilitate și documentația de avizare a lucrărilor de intervenții se mențin în vigoare până la recepția finală a lucrărilor, nu expiră”, mai spun cel de la minister. De asemenea la începutul lunii au fost modificate normele Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic.