Consiliera lui Viktor Orban, declarație controversată la Sfântul Gheorghe. Cere autonomia

Consiliera lui Viktor Orban, declarație controversată la Sfântul Gheorghe. Cere autonomia Viktor Orban. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Consiliera lui Viktor Orban cere autonomia așa-numitului ținut secuiesc. Katalin Szili a declarat că „secuii nu cer nimic ce nu există în altă parte în Europa”.

Consiliera lui Viktor Orban a subliniat importanța protejării comunităților naționale autohtone. Inclusiv a comunității maghiare din afara granițelor Ungariei. Pentru a le asigura siguranța și pentru a evita orice discriminare sau abuzuri, a spus ea la Sfântul Gheorghe.

Consiliera lui Viktor Orban: Sarcina noastră este să ne apărăm

Stabilitatea Europei poate fi asigurată doar dacă comunităţile naţionale pot trăi în siguranţă. Şi ţinând cont de principiul subsidiarităţii europene, să se poată autoguverna.

„Sarcina noastră este să ne apărăm reciproc acolo unde se fac acuzații nefondate şi ilegale”, a declarat Katalin Szili

Ne puteți urmări și pe Google News

Consiliera a mai subliniat că identitatea europeană reprezintă suma identităților naționale și Europa există prin identitatea acestor culturi, motiv pentru care „este atât de importantă protecţia comunităţilor naţionale autohtone”. Aceasta a amintit că „autodeterminarea este posibilă pe baza principiului european al subsidiarităţii, iar secuii nu cer nimic ce nu există în altă parte în Europa”.

Ce vor maghiarii, de fapt?

Consiliera a subliniat că maghiarii din așa numitul ținut secuiesc „nu doresc autonomie etnică, ci autonomie teritorială”. Pentru care „există numeroase exemple”, a adăugat ea.

„Maghiarii vor să trăiască în pace cu toată lumea şi vor ca comunităţile maghiare să aibă tot atâtea drepturi ca oricare altă comunitate din Europa”.

Comunităţile naţionale autohtone reprezintă 10% din populaţia Europei. În timp ce numărul migranţilor reprezintă doar jumătate din acest procent. Însă despre cei din urmă se discută mult mai mult în instituţiile UE. Există un „contrast sfâșietor” în felul în care sunt tratate problemele, a avertizat consiliera lui Orban. Aceasta a spus că Europa trebuie să ia măsuri pentru a-și recăpăta „ținuta”. Şi să abordeze problema minorităților naționale.

Ungurii își fac de cap în Transilvania! Declarații șocante la Sfântu Gheorghe

Sursa foto: dreamstime.com

Ferenc Kalmár: „A integra o comunitate fără drepturi colective înseamnă asimilare”

Ferenc Kalmár s-a referit la Convenția-cadru pentru protecția minorităților europene și la Carta limbilor. Şi la rapoartele privind punerea în aplicare a acestora în fiecare stat membru. Subliniind că propunerile de îmbunătățire ale UE nu sunt obligatorii și nu pot fi impuse.

A integra o comunitate fără drepturi colective este sinonim cu asimilarea. Identitatea este mai mult decât dansuri populare și mai mult decât o limbă”, a spus Ferenc Kalmár, însărcinat special ministerial din Ungaria.

Acesta a oferit ca exemplu școlile cu predare în limba germană din Transilvania, unde studiază copiii români. Oficialul maghiat a mai afirmat că, la nivel global, a existat, în ultima perioadă, un regres în ceea ce priveşte protecţia minorităţilor, iar războiul din Ucraina agravează situaţia, minorităţile naţionale fiind considerate un risc pentru securitatea naţională.

Nu minoritățile naționale sunt un risc pentru securitatea națională, ci lipsa drepturilor democratice”, a mai avertizat Ferenc Kalmár.