Congresul XIV al PCR - România în contratimp cu istoria. Ce așteptări aveau românii de la acest congres și cum era România în raport cu statele din Blocul de Est?

Congresul XIV al PCR - România în contratimp cu istoria. Ce așteptări aveau românii de la acest congres și cum era România în raport cu statele din Blocul de Est?

Luna noiembrie 1989 în plan european era o lună în care regimurile comuniste căzuseră în aproape toată Europa de Est. România, Iugoslavia și URSS erau singurele state unde regimul comunist mai funcționa.

Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria și RDG întorseseră definitiv această pagină din istoria lor, iar SUA și URSS pregăteau întâlnirea din Malta

Congresul XIV: competiție dintre presa românească și Radio Europa Liberă

Ultimul discurs de Anul Nou al lui Nicolae Ceaușescu, la Revelionul anului 1989 a fost axat pe continuarea „cuceririlor socialiste”. Împlinea 24 de ani de când Congresul IX îl alesese în cea mai înaltă funcție a PCR, de unde ușor-ușor până în 1974, va porni spre controlul deplin și al puterii de stat.

Presa românească scrisă dar și radioteleviziunea aveau trasată sarcina clară să amintească în permanență că în noul al se va asigura proiecția cincinalului 1991-1995 și se va trage linia preliminară a cincinalului 1985-1990. Penultimul an al fiecărui cincinal voia să arate că planul era depășit și că urma să se termine în patru ani și jumătate.

Nicolae Ceaușescu a anunțat în martie-aprilie 1989 achitarea datoriei externe a României. Ultimul 23 august va fi organizat pe Calea Plevnei, prin fața Casei Radio, clădire mamut neterminată, care azi este în paragină.

Evident, presa de la București nu suflase vreo vorbă despre vara anului 1989 și vizita lui George W Bush la Budapesta. Nici de schimbările care aveau loc în Europa de Est, dar românii ascultau Radio Europa Liberă și așa aflaseră de Zidul Berlinului, de demiterile lui Jivkov, Hnecker, de regrupările de la Budapesta sau Varșovia.

Unii activiști sperau ca Nicolae Ceaușescu să se retragă și să lase locul lui Nicu Ceaușescu. Evident, teza aceasta fusese rostogolită, dar rapoartele americanilor nu o aminteau în 1989 deloc.

Ultimele 3o de zile, ale „realesului Ceaușescu”

Nici cei mai optimiști români nu ar fi sperat că fix peste o lună, Ceaușescu va deveni inculpat și va fi pus cu spatele la zid, apoi executat. Întâlnirea din Malta din 2-3 decembrie între SUA și URSS, întâlnirea franco-sovietică de la Kiev din  6 decembrie, ultima vizită a lui Ceaușescu la Moscova din 4 decembrie, evident, nerelatate de presa românească (despre cea de la Moscova, evident, era tradiția frățească, nici vorbă să se creadă că „realesul” avea probleme) aveau să fie ultimele evenimente notabile.

Vizita lui Ceaușescu din Iran, din 18-20 decembrie 1989 fusese prezentată ca un succes, iar despre represiunea de la Timișoara, ca și despre Brașov 1987, românii aflaseră de la Europa Liberă.

Tot Europa Liberă transmite și fuga Nadiei Comăneci la doar două zile după Congres și magistralele decizii pentru Sport. Naționala de fotbal se calificase la CM Italia 1990, dar la meciul cu Danemarca, unde ai noștri au câștigat in extremis, Securitatea se temea să nu înceapă ceva. La Iași în 14 decembrie, preconizatul miting anticeaușist a fost oprit în fașă.

Seara de 20 decembrie vine cu discursul care arată un Ceaușescu crispat și un anturaj dezorientat. Mitingul din 21 este scânteia care aprinde fitilul exploziei populare la București.

Mărturia unui administrator de fond de vânătoare arată că la 10 decembrie 1989, Ceaușescu avea o paloare cadaverică, nu mai era el. Distant, absent, după ce a tras cu pușca în vânatul mânat dinaintea lui de gonaci, abia dacă s-a atins de mâncare sau de băutură (era diabetic, dar nimeni în afară de anturajul lui nu știa acest lucru).

Ceaușescu înțelesese la circa două săptămâni de la Congresul XIV că era terminat,