Astfel, conflictul comercial dintre cele mai mari economii ale lumii intră într-o nouă etapă.

Trump a şocat joi pieţele financiare, afirmând că intenţionează să impună o nouă taxă, de la 1 septembrie, marcând încheierea bruscă a unui armistiţiu în războiul comercial vechi de un an care a încetinit creşterea economiei mondiale şi a perturbat lanţurile de aprovizionare.

Beijingul nu va ceda niciun pas la presiunea Washingtonului, a declarat purtătorul de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying.

„Dacă America va adopta aceste tarife, atunci China va lua contramăsurile necesare pentru a proteja interesele de bază şi fundamentale ale ţării”, a afirmat Hua la un briefing de presă la Beijing.

„Nu vom accepta nicio presiune maximă, intimidare sau şantaj. Nu vom ceda niciun pas în problemele majore”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că China a sperat că Statele Unite „vor renunţa la iluzii” şi vor reveni la negocieri bazate pe respect reciproc şi egalitate.

Trump a mai avertizat că va majora în continuare tarifele dacă preşedintele chinez Xi Jinping nu va acţiona mai rapid să încheie un acord comercial.

Noile tarife anunţate de Trump pe Twitter, în urma lipsei de pregrese de la negocierile care au avut loc în această săptămână, la Shanghai, ar extinde tarifele asupra tuturor bunurilor importate de SUA din China.

Preşedintele a afirmat ulterior că dacă discuţiile comerciale nu vor progresa ar putea mări din nou tarifele, chiar şi peste nivelul de 25% impus deja pentru importuri din China în valoare de 250 de miliarde de dolari, notează news.ro.

Te-ar putea interesa și: