O țară cu o climă temperată și cu zone montane din abundență, cam 30%din teritoriu,  înșirate pe mai bine de 900 de kilometri din întreg lanțul carpatic(2/3) și-ar dori aproape orice iubitor de sporturi de iarnă.

Munții României sunt și cei mai înalți din estul Europei. Cu toate acestea, practicarea sporturilor de iarnă nu este o virtute a românilor.

Sporturile de iarnă pentru pleziriști și figuranți 

  Ai noștri caută iarna, e adevărat, un loc pentru mișcare pleziristică, în cele două săptămâni de vacanță sau, cel mult fură câte un week-end pentru a-și duce odraslele la săniuș, schi sau snowbord. Bineînțeles că practicarea sporturilor specifice iernii este și un pretext pentru grătarul, berea și vinul fiert ce vor urma inevitabil. Socializarea, la fel, nu este de neglijat. Pentru cele două zile dintr-un week-end, românul este dispus să stea în trafic cinci ore la dus și alte cinci la întoarcere, să aștepte ore întregi telecabina și  să plătească servicii de cazare neconforme cu calitatea. Normal, hotelierii umflă prețul, doar e sezon. Alor noștri nici că le pasă.

Dezamăgiți, dar insistenți

Cash sau card, le e egal. Dar nu întotdeauna conaționalii dornici de-a se mișca au parte și de zăpadă, uneori nici de pârtii pregătite, de multe ori întorcându-se dezamăgiți spre case. Și totuși insistă și în săptămâna, luna și anii viitori. Nu la toți le convine dar dă bine. Unde-ai fost în concediu? La schi vine răspunsul invariabil.    Statul degeaba la poalele pârtiei, îmbrăcați după ultimul răcnet în costume de schiori sunt deja motive de satisfacție. Ce contează 50, 100, 150 de milioane când te vede lumea și ai ce povesti!?  Într-adevăr originea sporturilor de iarnă, fie că se numesc schi, bob, patinaj, sărituri este una aristocrată. Ea costă, dar românilor nici că le pasă.

Avem performanțe slabe 

 Urmărim sporturile de iarnă fiindcă le mai dă Eurosportul. Personal le urmăresc și că îmi plac. Nu sunt singurul. Cu excepțiile boberilor Ion Panțuru și Nicolae Neagoe, locul III la JO de la Grenoble, din 1968, Beatrice Huștiu și Cornel Gheorghe- patinaj, Eva Tofalvi- biatlon, oricărui român îi vin greu în minte alte nume de sportivi de iarnă performanți. De ce oare? E clar că datorită slabelor rezultate internaționale și a lipsei mediatizării.

Alții pot, noi nu 

   Am auzit de săritorii de la trambulină polonezi, Kamil Stoch și Adam Malysz, de croații Zubcic și Kostelic, de cehi, slovaci, cu toții fiind originari din țări cu condiții de relief mult sub ale noastre. Întrebarea care se pune este, de ce ei pot și noi nu?   Pentru că pe românii de la conducere de stat și din  federații tot de stat, nu-i interesează. Este penibil ca distanța totală a kilometrilor schiabili din Carpații românești să fie cât maximum doi versanți austrieci, elvețieni, sloveni, cehi, polonezi sau croați. Este inadmisibil ca la două patinoare( București și Tg Mureș) să fi început construcția și să nu fie terminate lucrările de peste 10 ani! 

Vrem performanță cu patinoare în mall-uri 

  România a înlocuit patinoarele clasice, în aer liber, cu cele din Mall-uri, fiind mediatizate deschiderile lor și anunțate ca succese ale grijii pentru mișcarea oamenilor. Mă doare capul!

  Mergeți în Cehia și veți vedea, nu exagerez, în fiecare sat câte un patinoar natural. E de mirare că sunt artiștii hocheiului pe gheață?

Iarna suntem buni la preparat ceai

  Performanța în sporturile de iarnă nu a fost și nu va fi vreodată la îndemâna românilor. La Cupele mondiale, la toate derivatele sportive dedicate acestui anotimp, putem cel mult s-o punem de-un ceai, mă rog, de un vin fiert. Atât și nimic mai mult. Vom ocupa de la locul 20 în jos, cu tendințe fără echivoc spre locurile 60-80, la orice competiție internațională importantă. Locurile ocupate în clasamentele pe națiuni de țări mult mai mici și mai făr’ de munți decât România, respectiv 10(Croația), 12( Marea Britanie),  14(Cehia) și 20( Polonia) nu ne pot fi accesibile. Federația de patinaj s-a și desființat între timp iar cea de hochei, singura rămasă în memoria românilor, nu se simte prea bine.

„Cipul” gândirii e inversat. De la cald, la mai cald

   Că românii fug de frig e știut. Suntem singurii care ne plângem vara de codurile roșii de caniculă, să zicem,+ 35 de grade C și fugim de ele ca dracu’ de tămâie, de parcă n-ar fi normale. Unde? În Grecia și Turcia, la +43 de grade C, unde e totul all-inclusiv, stăm tolăniți pe șezlonguri, cu brățara pe mânuțe, mâncăm câte 4 kilograme dimineața, 4 la prânz și 4 seara. Uneori și niște snackuri pe la ora 11, așa de ciuguleală. Incredibil cât de inversat e cipul unora! Munții noștri aur poartă și noi vrem la ghiftuială. E clar, sporturile de iarnă sunt grele pentru neamul românesc. Un neam căruia vara-i este foarte cald și iarna, foarte frig. Ordinea este mai puțin importantă. Dar tot atât de adevărată este și nepăsarea guvernanților.

MTS, se face că face 

   Nu tu, un patinoar normal, o pârtie de schi, o pistă pentru bob și sanie. Oricât ar dori unii români să și performeze în sporturile albe, n-au cum, pentru că n-au unde s-o facă!  Ceea ce face statul român, prin MTS, este doar o spoială. Cu zero investiții și cu fonduri minimaliste alocate federațiilor, clasa politică, indiferent de numele miniștrilor foști și actuali, doar se face că face.

Conducătorii democrați, ghinionul sportivilor 

  De fapt, despre ce vorbim? Istoria ultimei sute de ani ne demonstrează fără putință de tăgadă că modelele sugerate de către regi, președinți și prim-miniștri nu s-au pus în practică la scară națională decât înainte de ’89. Avea Carol al II-lea ca hobby ținutele militare?, ne-am pus pe dezvoltarea industriei ușoare. 

  I-au plăcut Regelui Mihai automobilismul și aviația?, au apărut Malaxa și IAR Brașov ca întreprinderi. Gheorghiu-Dej era fascinat de artă și artiste: s-au dezvoltat teatrele, opera, cinematografia și literatura. Pe Piticul din Scornicești l-am văzut la schi, la volei, la vânătoare și chiar scăldându-se cu Leana. A inventat Daciada, a aplicat-o și am obținut cele mai mari performanțe sportive din istorie. Fala României erau sportivii. După 1989, nici lui Iliescu și nici lui Constantinescu nu le-a plăcut sportul și, normal, a-nceput declinul.

   Le era greu și să se plimbe. Băsescu a jucat handbal și la masculin nu mai batem pe nimeni. Tăriceanu a căzut cu motocicleta într-o curbă în Corbeanca și imediat, la Raliul Paris-Dakar, ai noștri s-au împotmolit în nisipurile din Maroc. Ponta a jucat baschet și ne bate Islanda. Credeam că toate speranțele de resuscitare ar fi putut veni de la un sas. N-a fost să fie! Iohannis joacă vara tenis și s-au lăsat până și Victor Hănescu și Florin Mergea. Va urma, cu siguranță, hăul. Îi place schiul, se dă pe scânduri chiar dacă țara arde la Colectiv, Piatra Neamț, ”Matei Balș” sau oriunde. La această oră, cu siguranță, este cel mai cunoscut schior al patriei. Nu pentru că performează, ci pentru că țara e în flăcări și el la schi. Normal să dispară și sporturile de iarnă. Ne-am obișnuit. Conducătorii noștri postrevoluționari, indiferent de coloratură, aduc ghinion sportului și sportivilor. Ei sperie până și performanța.

Concurăm doar cu urșii

  Punctează mediatic pentru că dă bine la fraieri. În absența oricărei licăriri performanțiale, rămânem în amarul nostru, în fața televizoarelor, urmărind cum concurează ursul cel blajin cu schiorii, pe pârtia de la Predeal. A fost prima lor participare la o competiție. Se numește Cupa “Prinde românul!” sau “Prinde-l pe Iohannis!”. Încă nu e definită titulatura.

   Egida aparține Președinției și Guvernului României. Vor urma și alte participări. Ieri în Predeal și mâine la Rânca, Păltiniș, Cavnic. Televiziunile vor fi înnebunite. Până și urșilor le place cel mai mult în Poiană. Ei au nervi, rezistență, orgoliu și nu le e frig. Merg pe autofinanțare.  Dacă le-am pune acestora schiuri în picioare, ne-ar învinge chiar și vara. Posibil ca și la patinaj și hochei să se descurce.  Deocamdată, cu urșii putem concura, cu sportivii adevărați, ba! Doar pentru ei iarna e ca vara. Pentru români nu este valabil.