Procurorii anticoruptie au deschis un dosar pe numele lui Ferenczy Karoly, cumnatul senatorului UDMR Verestoy Attila, in urma unor dezvaluiri publicate, in aprilie anul trecut, de "Evenimentul zilei".
In paginile ziarului nostru puteati citi atunci cum ruda senatorului a reusit performanta de a cumpara de la stat, cu doar 29.000 de euro, un conac-monument istoric si peste 30 de hectare de teren, in municipiul Odorheiu Secuiesc.
„La DNA exista un dosar privind imprejurarile in care un cetatean a intrat in posesia unui conac cu statut de monument istoric si a unei suprafete aferente de teren, de 35 hectare, situate in judetul Harghita. Cauza se afla in faza actelor premergatoare”, ne-a declarat purtatorul de cuvant al DNA, Livia Saplacan.
„Ugron”, resedinta noilor baroni In februarie 2001, cumnatul senatorului UDMR a cumparat monumentul istoric - pomenit pentru prima oara in documente la 1613 - de la firma de stat Agroprodcom SA Odorhei (un fost IAS care avea in administrare conacul) in schimbul a 135 de milioane de lei vechi.
Cateva luni mai tarziu, aceeasi societate i-a mai vandut lui Ferenczy Karoly cateva imobile si sase hectare de teren, cu luciu de apa si livada. Totul, pentru doar 25.000 de euro. Contactat telefonic, ruda demnitarului s-a rezumat sa declare: „Nu stiu despre ce vorbiti”.
Decizia de vanzare a terenului de sase hectare a fost atacata de primarul orasului Odorheiu Secuiesc, Szasz Jeno. „Era averea municipalitatii. Cel mai mic pret pentru un metru patrat in Odorhei e de 20-30 de euro si ajunge pana la 150 de euro.
Ei au platit cat pentru o garsoniera. Ne-am judecat, pentru ca IAS-ul nu avea titlu de proprietate si am castigat si la Judecatoria Odorhei, si la Tribunalul Harghita.
La un moment dat reprezentantii firmei au reusit sa faca rost de un titlu de proprietate emis ilegal dupa parerea mea de Administratia Domeniilor Statului”, ne-a explicat Szasz Jeno. Pe numele lui Ferenczy Karoly a mai fost depusa o plangere penala. El este acuzat ca ar fi renovat conacul fara aprobarea Comisiei pentru Monumente Istorice din cadrul Ministerului Culturii.