După adoptarea legii Mârzescu care a scos Partidul Comunist din România în afara legii, finanțarea acestuia a devenit foarte dificilă.
Mai ales că era nevoie de bani și pentru întreținerea la închisoare comuniștilor condamnați, ajutorarea familiilor acestora, onorariile
avocaților, dar și pentru ceea ce în documentele Partidului se numeau «intervenții», adică mită pentru funcționarii statului, de la polițiști până la judecătorii din Curțile militare unde s-au judecat cele mai multe procese ale comuniștilor români din perioada interbelică.
Mulți bani pentru bugetul PCdR veneau de la Ajutorul Roșu Internațional (MOPR), care a fost creat în 1922, după Congresul al IV-lea al Cominternului, organizat în noiembrie-decembrie 1922, la Moscova.
Ne puteți urmări și pe Google News
Congresul al III-lea în prima sa ședință, din 23 august 1924, ținută la Viena. l-a ales secretar general al PCdR pe transilvăneanul Elek Köblös (foto), care era convins că statul român era profund corupt.
În 1926 chiar și după ce Cominternul criticase politica «intervențiilor», Köblös credea în continuare în ele.
În 1936, Constantin Maimuca, la acel moment șef al Inspectoratului Regional de Poliție Chișinău, a publicat, în colaborare cu locotenent-colonelul Aurel Panaitescu, o carte în care în capitolul dedicat Ajutorului Roșu, autorii scriau:
«Biroul Juridic, prin avocații săi, se ocupă și cu facerea intervențiunilor pe lângă toate autoritățile administrative și judecătorești, pentru ușurarea situației arestaților și acuzaților comuniști».
În primii doi ani ai mandatului său, cât s-a aflat în țară, Köblös a transformat această convingere în politică oficială a PCdR vizavi de autorități.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Recomandările noastre
