Competiţie şi spectacol pe gheaţă

Competiţie şi spectacol pe gheaţă

Astăzi se dă startul Campionatului European de Patinaj Artistic la Berna, Elveţia.

Posturile de televiziune TVR 2, TVR HD (de la 17.00) şi Eurosport (de la 15.00) vor transmite azi prima probă (program scurt, dans) din cadrul Campionatului European de Patinaj Artistic.

Competiţia, comentată de Alina Alexoi, pentru TVR, şi de Ivonne Ghiţă, Florin Gafencu (arbitru internaţional la International Skating Union) şi Nicolae Bellu (arbitru internaţional ISU), pentru Euro sport, se va încheia duminică, 30 ianuarie.

Doi patinatori români, prezenţi la Berna

Ne puteți urmări și pe Google News

Noutatea pe care o aduce acest Campionat European constă în faptul că la categoria dans nu vor mai exista trei probe (obligatoriu, original şi liber ales), ci doar două: programul scurt şi cel liber ales.

Berna este pentru prima dată gazda acestei competiţii, care va aduna peste 160 de participanţi, din 35 de ţări. România va fi reprezentată de Zoltan Kelemen şi de Sabina Măriuţă (pentru prima dată la Europene), care vor participa, fiecare, la proba individuală.

Zoltan Kelemen a ocupat locul 29 la Jocurile Olimpice de la Vancouver, fiind singurul reprezentant al României la patinaj artistic. Pentru el şi antrenorul său, Cornel Gheorghe, obiectivul cu care merg la Berna este să obţină o clasare în Top 20. Sabina Măriuţă (15 ani) a fost desemnată, în 2010, campioană naţională de seniori a României, iar de la Europene nu-şi doreşte decât să se califice în finală.

Dominaţia rusă, în pericol

În acest an, Rusia nu mai reprezintă o ameninţare pentru titlu la Campionatul European din 2011. Dacă în 2010 ruşii câştigau aurul la trei probe, anul acesta doar perechea Yuko Kavaguti şi Alexander Smirnov îşi vor apăra medalia.

Cu toate că Evgheni Pluşenko, vicecampion olimpic în 2010 şi campion european de şase ori, dorea să concureze anul acesta la Europene, Uniunea Internaţională de Patinaj nu şi-a retras penalizarea pe care i-a acordat-o anul trecut.

Patinatorul a fost suspendat pe termen nelimitat din com petiţiile de patinaj artistic pentru că anul trecut a participat, fără acordul federaţiei, la diferite spectacole demonstrative.