Comoara descoperită în România. Tezaurul este compus din 397 de piese valoroase. Foto
- Antonia Hendrik
- 21 martie 2024, 14:28
Comoara descoperită în România este compus din 397 de piese valoroase. Săpăturile arheologice au scos la iveală aproape 300 de monede, cele mai multe dintre ele din anii 1330. Mai exact, săpăturile arheologice au scos la iveală aproape 300 de monede, cele mai multe dintre ele din anii 1330.
Comoara descoperită în România
Lucrările de modernizare a centrului istoric din Turda a dus la descoperirea unui important tezaur, compus din sute de monede.
„Prin această descoperire acoperim o perioadă istorică pentru care nu deținem bunuri culturale cu valoare atât de însemnată”, transmit reprezentanții Muzeului de Istorie Turda.
Tezaurul medieval a fost descoperit pe 23 iunie 2023 de drd. Paul Chiorean, odată cu săpăturile arheologice făcute în zona fostului cor al bisericii reformate din Turda Veche (demolat la mijlocul secolului al XVIII-lea).
Comoara descoperită în România. Tezaurul este compus din 397 de piese valoroase. Foto: stiridecluj.ro
Tezaurul este compus din 397 de piese
Cu excepția unui obol din cupru, restul au fost realizate din argint în monetăriile ce funcționau în Regatul Ungariei. Monedele au fost curățate, restaurate, determinate și analizate de un colectiv de specialiști de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și Muzeul de Istorie Turda.
Comoara descoperită în România. Tezaurul este compus din 397 de piese valoroase. Foto: stiridecluj.ro
„Această descoperire este una de importanță majoră deoarece atestă funcționarea lăcașului de cult în context cu documentele care menționează prezența ordinului eremiților augustinieni la Turda încă din timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou (1331).
Este singurul tezaur medieval descoperit în cadrul unei cercetări arheologice (și nu întâmplător!) la Turda. Mai mult, prin această descoperire acoperim o perioadă istorică pentru care nu deținem bunuri culturale cu valoare atât de însemnată”, spun reprezentanții Muzeului de Istorie din Turda.
Comoara conține șase oboli de la Carol Robert de Anjou
În componența tezaurului au fost identificate mai multe nominale și emitenți precum:
-6 groși de la Ludovic I de Anjou (1346-1351);
-19 denari de la Carol Robert de Anjou (1327-1342);
-Ludovic I de Anjou (1343) și orașul Buda (1354-1357)];
-21 dinari sârbești de la Ștefan II Kotromanić (ban al Bosniei; 1322-1353); Ștefan Uroš III Dečanski (1322-1331); Ștefan Uroš IV Dušan (1331-1335);
-6 oboli de la Carol Robert de Anjou (1330-1336) și Bela IV (1235-1270).
-339 denari parvi de la Carol Robert de Anjou (1330-1336), potrivit Muzeului de Istorie din Turda.
În componența lotului de monede au fost identificate șase falsuri de la Carol Robert de Anjou (1330-1336) și Bela IV (1235-1336)]", transmit reprezentanții Muzeului de Istorie din Turda.
Cercetările arheologice au fost coordonate de colectivul MIT format din: dr. Dan Matei (responsabil științific), dr. Horațiu Groza, drd. Paul Chiorean, dr. Gabriel Andreica și dr. Ioana Mărincean, potrivit stiridecluj.ro.