Comandantul Forțelor Terestre din Ucraina și-a anunțat demisia în urma atacului unde 12 soldați au murit

Comandantul Forțelor Terestre din Ucraina și-a anunțat demisia în urma atacului unde 12 soldați au murit Sursa foto: Platforma X

Un atac rus devastator asupra unui poligon de antrenament din Ucraina s-a soldat cu cel puțin 12 morți și peste 60 de răniți. În urma tragediei, comandantul Forțelor Terestre, Mîhailo Drapatîi, și-a anunțat demisia.

Demisie după o tragedie militară

Comandantul Forțelor Terestre ale armatei ucrainene, Mîhailo Drapatîi, a anunțat duminică demisia sa, simțind o „responsabilitate” pentru moartea soldaților ucraineni în urma unui atac rus asupra poligonului de antrenament 239.

Atacul a avut loc duminică. Cel puțin 12 militari au fost uciși, iar peste 60 au fost răniți, mulți dintre aceștia fiind transportați de urgență la spitalele militare din apropiere.

„Eforturile mele nu au fost suficiente”

Într-un mesaj emoționant postat pe Telegram, Drapatîi a declarat: „Am decis să-mi prezint demisia din funcția de comandant al Forțelor Terestre și al Forțelor armate ucrainene.” El a subliniat că această decizie este dictată de „sentimentul personal al responsabilității” în legătură cu tragedia de la poligonul de antrenament 239, având în vedere că astfel de atacuri au fost frecvente în ultimele luni.

„Cultura secretului și impunității reprezintă o otravă pentru armată”, a afirmat el, menționând că a încercat să schimbe atitudinea subordonaților săi și să abordeze aceste probleme. „Însă, dacă aceste tragedii continuă să se întâmple, înseamnă că eforturile mele nu au fost suficiente”, a adăugat Drapatîi.

Anchetă internă și incidente anterioare

Forțele Terestre au precizat că nu a existat „nici o reuniune și nici o adunare în masă” în locul atacat, asigurând că majoritatea militarilor s-au refugiat într-un adăpost antiaerian după declanșarea alertei de atac.

O anchetă internă va fi efectuată pentru a stabili circumstanțele atacului, iar armata a anunțat că, dacă se va dovedi că moartea și rănirea militarilor sunt rezultatul acțiunilor sau inacțiunilor comandanților, cei responsabili vor fi pedepsiți sever.

La sfârșitul lunii mai, un alt atac rus asupra unui poligon de antrenament din regiunea Sumî a dus la moartea a șase soldați și la rănirea altor zece. În martie, un atac similar a provocat multe victime, la peste 100 de kilometri de linia frontului, fără ca armata să ofere un bilanț exact al pierderilor. Atunci, Mîhailo Drapatîi a criticat conducerea militară pentru „exercitarea funcției în mod neglijent” scrie afp.

Ne puteți urmări și pe Google News