Colin Farrell a câștigat un maraton împingându-și prietena în scaun cu rotile

Colin Farrell a câștigat un maraton împingându-și prietena în scaun cu rotileColin Farrell a câștigat un maraton împingându-și prietena imobilizată în scaun cu rotile. Sursă foto: captură video Youtube

Actorul irlandez Colin Farrell a transformat maratonul din Dublin într-un moment extrem de emoționant. El a finalizând ultimii patru kilometri împingând-o pe prietena sa Emma Fogarty imobilizată într-un scaun cu rotile. Gestul lui impresionant a avut ca scop strângerea de fonduri pentru DEBRA, o organizație irlandeză care sprijină persoanele afectate de epidermoliză buloasă (EB) - o afecțiune rară cunoscută și sub numele de „piele de fluture”.

Un gest simbolic pentru o cauză nobilă

Emma Fogarty, care are 40 de ani, este cea mai longevivă persoană din Irlanda care trăiește cu cea mai severă formă a acestei boli genetice. De la naștere, Emma a fost diagnosticată cu EB, o afecțiune care face ca pielea să se rupă și să se formeze bășici extrem de dureroase chiar și la cea mai mică atingere.

În ciuda provocărilor imense, Emma este o ambasadoare curajoasă a DEBRA și a ajuns să fie o adevărată inspirație, iar Colin Farrell este de mulți ani un susținător al ei și al celor afectați de această boală rară, transmite CNN.

Fiecare kilometru, pentru un deceniu de viață trăită în chin

Farrell a încheiat ultimii patru kilometri ai maratonului în uralele și aplauzele unui public extrem de numeros adunat la Dublin, în Irlanda.

„O cunosc pe Emma de mulți ani și ea întruchipează curajul și determinarea pură. Acel maraton nu a fost nimic comparativ cu durerea pe care este forțată să o îndure zilnic, deși nu o arată”.

Colin Farrel a impresionat la maratonul din Dublin.

Colin Farrel a impresionat la maratonul din Dublin. Sursă foto: Instagram/Colin Farrell

Actorul și-a exprimat, de asemenea, onoarea de a-i fi alături pe ultimii 4 kilometri ai competiției, pe care i-a considerat simbolici, fiecare reprezentând un deceniu din viața prietenei sale.

Emma Fogarty, copleșită de gestul prietenului său, a spus: „A fost un vis devenit realitate pentru mine și vreau să-i mulțumesc lui Colin, care este cel mai mare susținător al meu, generos și cel mai loial prieten. Este un adevărat campion în ochii mei”,a  spus Emma.

Ea a mai spus că Farrell este o persoană de cuvânt, angajându-se fără rezerve în sprijinirea cauzei EB.

Obiectivul de a ajunge la un milion de euro

Inițial, Farrell și Fogarty și-au propus să strângă 400.000 de euro pentru DEBRA, dar, având în vedere succesul campaniei, speră acum să ajungă la un milion de euro. Până în prezent, au acumulat peste trei sferturi din această sumă impresionantă, potrivit site-ului DEBRA.

Această cursă emoționantă marchează o etapă importantă nu doar pentru Emma, ci și pentru persoanele afectate de EB, care primesc astfel o vizibilitate crescută și speranță în lupta împotriva acestei afecțiuni rare și dureroase.

Ne puteți urmări și pe Google News