Locul de întâlnire a îndrăgostiţilor bucureşteni s-a închis în luna decembrie a anului trecut.

Supravieţuitoare a cutremurului din ’77, dar şi a capitalismului, înghesuit în România cu privatizări şi investiţii după ’89, cofetăria Scala, de pe Bulevardul Bălcescu, nr. 36, s-a năruit de tot luna trecută, când pe geamurile-vitrine s-au aşezat coli albe, iar pe uşă s-a pus lacăt.

Fursecurile, savarinele şi faimoasa prăjitură „Bibescu“ de altădată s-au dus odată cu munca lui Dumitru Tamciuc, patiserul care s-a identificat până nu demult cu Scala. Lumea bună a Capitalei şi îndrăgostiţii pentru care cofetăria era pretextul de a se vedea se întâlneau în centru, la o prăjitură gustoasă şi o limonadă. „Am mâncat şapte amandine, una după alta“

Devenită o afacere bună, cu asociaţi şi un vad numai bun pentru o cofetărie, la bulevard, Scala a trecut şi prin mâna străinilor care au vrut să speculeze atât faima, cât şi locul.

Mai întâi au venit danezii, dar au plecat cu tot cu reţetele lor fade, fără niciun fel de gust. Nici italienii n-au reuşit să facă profit din tradiţia noastră, păstrată până în 2008 de maestrul cofetar Tamciuc.

Poveştile Bucureştiului, construite în jurul unor locuri care au marcat vremurile frumoase ale trecutului, au acum dimensiunea lui „a fost odată“. „Era, aşa, ca o nebunie. Prăjiturile erau foarte bune, chiar dacă nu erau multe soiuri pe vremea aceea. Deşi îmi plac mai mult cele de casă, la Scala erau foarte gustoase, nu ca astea de acum“, îşi aminteşte actriţa Stela Popescu.

De Scala o leagă multe amintiri de la filmări, dar şi farsele pe care le făcea colegilor. „Eu am filmat una dintre cele mai frumoase scene acolo. Ştefan Tapalagă mă invita la cofetărie. Trebuia să mănânc o amandină. Am tras vreo şapte duble, aşa că am mâncat şapte amandine, una după alta. Puteam să fac diabet“, povesteşte amuzată Stela Popescu.

Puţin nostalgică după semnificaţiile de odinioară ale mersului la cofetărie, actriţa crede că, acum, „ne place să trăim în zgomot“.

„Era mult mai delicată invitaţia unui băiat la o prăjitură şi un pahar cu apă. Acum inviţi fata la o votcă sau o la bere. Cofetăria însemna altceva, o viaţă mai liniştită, cu muzică lentă, în surdină.“ POVEŞTI. Stela Popescu a filmat secvenţe reuşite la Scala

NOSTALGIE

„Deliciul tinereţii mele“

Pe Florin Piersic îl macină amintirile ori de câte ori trece prin faţa fostei cofetării Scala. „Eram actor la Teatrul Naţional şi, oricând mergeam la Cinematograful Scala sau Patria, pe Bulevardul Magheru, mă opream la cofetărie, pentru că eu sunt un om care are un mare defect: îmi plac dulciurile.“ Vitrinele cu prăjituri parcă îi trec prin faţa ochilor. Dintre toate, preferata îi era sortimentul cu nuci şi cremă de ciocolată. „Nu-mi aduc aminte cum se numea, dar din orice mi-ai da pe lumea asta nu m-ar satisface mai mult decât nucile, ouăle şi să beau lapte rece. Ei, prăjitura asta le avea pe toate.“

În ziua cutremurului din ’77, Piersic prezenta, în premieră la Cinematograful Scala, filmul „Cuibul salamandrelor“. De prăbuşirea blocului la parterul căruia se afla cofetăria a aflat imediat. „Acolo au pierit oameni pe care poate i-am cunoscut sau pe care nu i-am cunoscut, dar mi-au fost spectatori. De fiecare dată când trec pe acolo, am o strângere de inimă să văd că deliciul tinereţii mele nu mai există. Face parte, totuşi, din istoria sentimentală a oraşului Bucureşti“.

RENDEZ-VOUS

„Dulcele“ Bucureştiului de altădată

Bucureştenii îşi amintesc de Scala ca de principalul loc de întâlnire din centru. „Zona 0“ de atunci este precum Mac-ul de la Unirii astăzi. Autobuzul care se oprea fix în dreptul cofetăriei era şi motivul pentru care locul era mai mereu plin. Stilul de viaţă al românilor, puşi mai mereu pe fugă, este cauza pentru care cofetăriile au ajuns din locuri de tihnă şi degust doar vitrine cu vânzători în spate.

Scala, cofetăria tinereţilor multora, s-a dus odată cu noile generaţii care, între două intersecţii, se opresc la „Drive“.