Meteorologii au emis ANM o nouă avertizare, valabilă până astăzi, la ora 20.00, de vânt puternic care poate ajunge până la 90 de km/h. Va ninge viscolit în unele zone ale țării.

În Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş, rafalele vor depăşi 55…65 de km/h şi, izolat, 70…80 km/h.

Furtuna Sabine, care a lovit partea vestică a Europei – în Germania, spre exemplu, a fost emis și un cod violet din această cauză – va survola și România, aducând intensificări ale vântului, ploaie și lapoviță.

În zona înaltă de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Cluj şi Bihor vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de peste 90…120 km/h şi temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 m.

Intensificări ale vântului – cu rafale 45…55 km/h, vor apărea, de altfel, și în restul teritoriului. Se vor semnala precipitații sub formă de ploaie şi lapoviţă în celelate regiuni, iar izolat vor exista condiţii pentru formarea poleiului. În sud-vestul României, cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp, potrivit cancan.ro

 

Te-ar putea interesa și: