COD PORTOCALIU de ploi abundente în judeţul Caraş-Severin

COD PORTOCALIU de ploi abundente în judeţul Caraş-Severin

Meteorologii au emis o aveetizare cod portocaliu de ploi abundente pentru judeţul Caraş-Severin.

Avertizarea este valabilă până la ora 8:30, în aria delimitată de localităţile: Băile Herculane - Oraviţa - Anina -Caraşova - Caransebeş - Obreja - Oţelul Roşu - Voislova.

În această regiune, în intervalul precizat, se vor semnala cantităţi de apă care vor depăşi izolat 30 l/mp. Meteorologii menţionează până la ora 6 s-au acumulat peste 60 l/mp.

Ieri, hidrologii au menţinut avertizarea cod galben de inundaţii în judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, valabilă până astăzi, la ora 14:00. Potrivit hidrologilor, până la acea oră se pot produce la nivel local scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe unele râuri din bazinele hidrografice: Bega Veche, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), afluenţii mici ai Dunării din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, Blahniţa şi Drincea (judeţul Mehedinţi) şi afluenţii Motrului din judeţul Mehedinţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai ridicată pe afluenţii mici ai Dunării de pe sectorul amonte Drobeta Turnu-Severin, precum şi pe unele râuri mici din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi.