COD GALBEN de vânt în mai multe judeţe din sudul României
- Alexandra Ciliac
- 17 aprilie 2014, 07:14
Administraţia Naţională de Meteorlolgie a emis o avertizare cod galben de vânt.
ANM a emis joi dimineaţă o atenţionare nowcasting cod galben de vânt puternic pentru arii extinse din judeţul Teleorman, sudul judeţelor Argeş şi Dâmboviţa, vestul judeţului Ialomiţa, dar şi pentru sudul şi estul judeţului Buzău, valabilă până la ora 12:00.
Conform atenţionării, între orele 6:00 şi 12:00, în zonele menţionate se vor semnala intensificări ale vântului, ce vor atinge local 55-65 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore.
Meteorologii au emis, luni, şi o informare valabilă începând cu data de 15 aprilie, ora 3.00, până în data de 17 aprilie, ora 15.00. În acest interval sunt aşteptate ploi abundente, lapoviţă şi ninsoare, iar vremea se va răci accentuat.