Cod galben de inundații în vestul țării! Locuințele oamenilor au fost grav afectate

Cod galben de inundații în vestul țării! Locuințele oamenilor au fost grav afectate . Sursa foto: arhiva EVZ

Inundațiile au distrus casele românilor din judeţul Arad. Ploaia puternică a format o viitură care a afectat comuna Şiria. Meteorologii au anunțat Cod galben până la ora 21:00 în majoritatea țării.

Codul galben de inundații s-a simțit în comuna Şiria din județul Arad. Nu au existat victime și nici case sau autoturisme luate de ape, dar gospodăriile și grădinile localnicilor au avut de suferit.

Avertizarea de cod galben va dura până la ora 21, iar jumătate din România este vizată. Meteorologii au anunțat averse, vijelii şi grindină în mare parte din estul, vestul și sud-estul țării.

Drumuri blocate în vestul țării

Și Mănăstirea Feredeu din comuna Șiria a fost afectată de o ploaie puternică. Codul galben a venit cu cantități mari de apă, nămol, pietriș, iar două podețe au fost distruse de viitură.

Ne puteți urmări și pe Google News

Drumul spre mânăstire a fost blocat aproximativ o oră, dar inundațiile nu au ajuns și la biserică. Echipajele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Șiria au fost ajutați de localnici să strângă nămolul, pietrișul și lemnele aduse de apă.

ANM a anunțat 3 coduri galbene în Arad: unul de furtună până miercuri la ora 06:00, altul de vânt puternic, miercuri între orele 06:00 și 21:00 și un cod de inundații până miercuri dimineața la ora 06:00.

Din cauza crengilor şi a noroiului aduse de viitură, s-a blocat valea sub un pod iar apa s-a revărsat. S-a intervenit imediat cu utilaje şi echipe de muncitori pentru decolmatare. A fost afectată mănăstirea, dar din fericire nu şi biserica de acolo. Nu am înregistrat probleme în gospodăriile din comună”, a spus primarul comunei Şiria, Valentin Bot. Ploaia torențială ar fi durat mai bine de 30 de minute, potrivit Agerpress.

Cod Galben de inundații în 17 județe din țară

După ce meteorologii au anunțat cod galben de ploi în țară, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), a transmis că vor fi depășiri ale cotelor de atenție pe râurile din țară.

Sursă: John Sirlin | Dreamstime.com

Râurile vizate sunt Gurahonţ (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Hunedoara, Sibiu şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizătău (judeţele: Timiş şi Arad), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz, Bârzava – bazin amonte S.H. Gătaia (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Şercaia – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Argeş – bazin superior (judeţul Argeş), Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa – bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov), potrivit pressalert.