Cod galben de furtuni în mai multe regiuni din țară. Prognoza meteo actualizată
- Bianca Ion
- 11 iulie 2026, 10:37
Furtuna. Sursa foto: Arhiva EVZ
Meteorologii ANM au emis pentru duminică, 12 iulie, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în mai multe zone ale țării. Sunt prognozate ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii, grindină și rafale care pot atinge 70 de kilometri pe oră.
Cod galben de furtuni în mai multe regiuni din țară
Mai multe regiuni ale României vor fi afectate duminică de perioade cu vreme instabilă, potrivit prognozei transmise de meteorologi. „Duminică (12 iulie) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpaţii Meridionali, local în Carpaţii Orientali şi în Munţii Banatului, sud-estul Olteniei, Muntenia şi vestul Moldovei, iar mai ales seara şi noaptea în Dobrogea”, anunţă meteorologii.
Avertizarea cod galben va intra în vigoare duminică, la ora 12.00, și va fi valabilă până luni, la ora 02.00. Administrația Națională de Meteorologie anunță că fenomenele vor include averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Rafalele vor avea viteze cuprinse între 50 și 70 de kilometri pe oră. Pe suprafețe restrânse se pot produce vijelii, iar grindina va avea dimensiuni mici și medii, cuprinse între unu și trei centimetri.
Cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 de litri pe metru pătrat în intervale scurte, de una până la trei ore, sau prin acumulare. Izolat, acestea pot depăși 30-40 de litri pe metru pătrat.
„Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi duminică (12 iulie) izolat şi în restul teritoriului, iar la începutul săptămânii viitoare pe arii extinse, mai ales în jumătatea de est a ţării”, a transmis ANM.

Harta cod galben. Sursă foto: meteoromania.ro
Cum va fi vremea până la finalul lunii iulie
Prognoza ANM pentru săptămâna 13-20 iulie. În prima săptămână analizată,valorile termice vor depăși ușor nivelul obișnuit pentru această perioadă în vestul României. În est și sud-est, temperaturile vor fi ceva mai scăzute decât mediile normale, în timp ce în celelalte regiuni se vor situa în jurul valorilor specifice perioadei.
În ceea ce privește precipitațiile, în jumătatea estică a țării sunt estimate cantități de apă mai mari decât cele normale. Vestul și nord-vestul vor avea parte de mai puține ploi, iar în restul teritoriului regimul pluviometric va fi apropiat de cel obișnuit.
În intervalul 20-27 iulie, temperaturile vor fi, în general, apropiate de mediile climatologice specifice acestei perioade. În vestul țării este posibil ca vremea să fie ușor mai caldă, în timp ce în sud-est valorile termice ar putea coborî puțin sub cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de nivelul obișnuit în cea mai mare parte a țării. În nord și est sunt posibile cantități de apă ușor mai ridicate.
Vreme mai caldă la sfârșitul lunii
În perioada 27 iulie-3 august, temperaturile vor începe să crească, în special în jumătatea vestică a României.
În aceste regiuni, mediile termice sunt estimate peste cele caracteristice intervalului. În restul țării, temperaturile vor rămâne apropiate de mediile climatologice.
Cantitățile de precipitații vor fi, în general, apropiate de cele normale în toate regiunile.
Început de august cu temperaturi peste normal
În săptămâna 3-10 august, vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a țării. Cele mai mari abateri termice sunt prognozate în regiunile vestice și nord-vestice.
În aceste zone, cantitățile de precipitații vor fi mai reduse decât cele specifice perioadei. În restul teritoriului, regimul pluviometric va rămâne apropiat de cel normal pentru începutul lunii august.