Clarvăzătorul din Dorohoi face dovada că vorbește cu morții. Medicii au confirmat

Clarvăzătorul din Dorohoi face dovada că vorbește cu morții. Medicii au confirmat

Ședințele clarvăzătorului Iosef Schmidt deveniseră foarte populare în Bucureștiul anilor 1930. Așa că revista Realitatea Ilustrată îi dedica prima pagină din 6 iulie 1933 și, sub titlul „De dincolo de mormânt Jean Bart dictează un articol”.

Fenomenele pe care le prezintă acest medium au fost studiate recent de câţiva medici bucuresteni.

Cele mai multe din previziunile lui s’au adeverit şi numeroase diagnoze medicale pe care le-a pus în prezenţa medicilor, au corespuns în aşa fel încât după medicaţia şi tratamentul urmat, bolnavii s’au însănătoşit.

Simplă coindidenţă, sau cu adevărat devinaţie?

Ne puteți urmări și pe Google News

Iosef Schmidt s’a născut la 8 August 1914 la Mihăileni, jud. Dorohoi, fiu al unui inginer mecanic. Şi-a făcut studiile în Austria, luându-şi în 1913 diploma de’ învăţător al şcoalelor civile austriace.

Dupa ce-a făcut răsboiul, cu gradul de locotenent, a fost definitivat — după realipirea Bucovinei, — ca învăţător al unei scoale primare din Cernăuţi. până în anul 1930, Iosef Schmidt n’a suferit de absolut nici o turburare nervoasă.

Inconștient șase luni

În Aprilie al acelui an însă, s’a îmbolnăvit de eucardită reumatică şi a fost internat în spitalul Central din Cernăuţi, de sub conducerea doctorului Piticariu.

La 26 Iunie 1930, viitorul profet a căzut în encefalită letargică, boală care l-a ţinut în inconştienţă timp de şase luni de zile, în care vreme a fost hrănit artificial.

Dela această dată, ca urmare a boalei de care suferia Iosef Schmidt a început să prezinte fenomene magnetice, ce nu pot fi explicate nici de savanţii cari se ocupă de spiritism şi telepatie.

Iosef Schmidt este un clairvoyant. Pe cât se pare previziunile sale le face după ce trece într’o stare de transă magnetică şi în această situaţie fluidul lui spiritual ar lua contact cu cele din lumea astrală.

Am arătat mai sus, că studiile lui Iosef Schmidt se rezumă la acelea ale unui simplu învăţător urban, care în viaţa lui n’a avut nici măcar timpul material de a aprofunda chestiuni de medicină.

Ei bine, clair-voyant-ul nostru este în stare de transă un medic perfect; un cunoscător a 13 limbi din cele mai variate, când el, bietul, în stare normală nu vorbeşte decât germana şi ruteana, precum şi româneşte stricat.

Experţii străini cari au venit special să-l examineze la Cernăuţi şi în Bucureşti, au constatat că în transă, vorbeşte şi scrie curent 13 limbi, printre cari sanscrita, elina, greaca, egipteana etc.

Şase limbi pe care le scrie şi le vorbeşte destul de bine, n’au putut fi identificate încă.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric