CJ Buzău, soluție pentru accesul la „Focul Viu”. Terenul privat ar putea fi cumpărat

CJ Buzău, soluție pentru accesul la „Focul Viu”. Terenul privat ar putea fi cumpăratFocul Viu. Sursa foto: Captură video

Consiliul Județean Buzău caută o soluție pentru redeschiderea accesului către „Focul Viu” de la Lopătari, după ce proprietarul terenului pe care se află traseul de acces a restricționat trecerea turiștilor. Administrația județeană intenționează să cumpere terenul și ia în calcul inclusiv exproprierea, dacă negocierile nu vor conduce la un acord. Potrivit Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), „Focul Viu - Lopătari” este un monument al naturii de interes național.

„Focul Viu”, în centrul unui conflict privind proprietatea și accesul turiștilor. Ce soluție propune CJ Buzău

Situația este complicată de statutul juridic al terenurilor, dar și de faptul că existența unei arii naturale protejate nu conferă automat publicului dreptul de a traversa proprietăți private.

Suprafața înscrisă în actul de declarare este de 0,03 hectare, însă traseele folosite de turiști pentru a ajunge la obiectiv traversează terenuri aflate în proprietate privată.

În trecut, vizitatorii puteau folosi două drumuri pentru a ajunge la formațiunea geologică. Ambele se află însă pe terenul privat, iar după îngrădirea suprafeței accesul către obiectivul turistic a fost restricționat.

ANMAP susține că nu are competența de a transforma unilateral un astfel de traseu într-un drum public sau de a institui un drept general de trecere.

„Suprafața înscrisă în actul de declarare este de 0,03 ha. Din informațiile comunicate rezultă că traseul utilizat pentru acces traversează terenuri aflate în proprietate privată. (…) ANMAP nu poate constitui unilateral un drum public, o servitute de trecere sau un drept general de acces turistic peste proprietăți private, mai ales că această potențială cale de acces nu se găsește în interiorul unei suprafețe pentru care a fost instituit regim de protecție. Dacă traseul este privat și nu există un drept de trecere opozabil proprietarului, utilizarea sa de către public presupune acordul proprietarului ori constituirea unui drept în condițiile legii, aspecte care exced atribuțiilor agenției. (…)”, arată ANMAP.

Agenția arată că soluționarea problemei presupune, înainte de toate, clarificarea situației juridice a terenurilor și stabilirea unui traseu legal pentru turiști.

„Pentru ‘Focul Viu - Lopătari’ nu există, în prezent, un regulament aprobat. (…) În cazul concret ‘Focul Viu’, măsurile prioritare sunt clarificarea traseului legal de acces, organizarea accesului preponderent pietonal, interzicerea accesului motorizat neautorizat, protejarea formațiunii geologice împotriva degradării și prelevării, instalarea semnalizării după stabilirea amplasamentului legal și instituirea unei modalități clare de sesizare a incidentelor către autoritățile abilitate. (…) Până la aprobarea regulamentului și finalizarea semnalizării, se aplică direct interdicțiile legale privind degradarea sitului, prelevarea de roci, accesul neautorizat în perimetrul protejat și circulația cu autovehicule în afara drumurilor și terenurilor permise”, arată sursa citată.

La nivelul județului Buzău, ANMAP gestionează 33 de arii naturale protejate. Dintre acestea, 15 sunt arii de interes național, șapte sunt arii speciale de conservare, cinci sunt situri de importanță comunitară, iar șase sunt arii de protecție specială avifaunistică.

Regulile aplicabile diferă de la o arie la alta, în funcție de categoria de protecție, actul prin care aceasta a fost declarată, obiectivele de conservare și existența unor planuri de management sau regulamente.

CJ Buzău propune cumpărarea terenului

Consiliul Județean Buzău a intrat în discuțiile privind accesul către „Focul Viu” și a transmis proprietarilor o ofertă pentru achiziționarea terenului. Administrația județeană ia în calcul și exproprierea, dacă nu va putea ajunge la o înțelegere cu proprietarii.

„Am făcut o adresă deja proprietarilor cu intenția clară a CJ de a cumpăra acel teren. Dacă se continuă, o să vedem conform legii ce măsuri vom dispune împreună cu celelalte autorități, dacă putem face un traseu până acolo. Eu sper să găsim înțelegere și să cumpărăm acest teren, să nu ajungem la expropriere, dar, dacă este nevoie, vom ajunge și acolo. Este, până la urmă, un instrument legal al unei autorități locale sau centrale. Nu putem lăsa fără să existe acces. Adevărat, sunt tineri care merg cu motocicleta, merg cu ATV-ul. O să încercăm o disciplinare, dar nu putem să interzicem accesul. Un fenomen, până la urmă, natural, nu poate să-l confiște cineva. Ce e în subsol, e al statului român. Să nu uităm acest lucru. Am făcut demersurile corecte”, a declarat, recent, președintele CJ Buzău, Marcel Ciolacu.

Administrația județeană încearcă astfel să găsească o soluție care să permită accesul turiștilor, dar care să țină cont și de dreptul de proprietate asupra terenului.

Proprietarul cere clarificări despre oferta CJ

Proprietarii terenului au transmis la rândul lor o adresă către Consiliul Județean Buzău, prin care au solicitat informații suplimentare despre intenția de cumpărare și despre modul în care administrația județeană dorește să rezolve situația.

„Într-adevăr, am primit din partea CJ Buzău o adresă prin care ni se comunica intenția de achiziționare a terenului pe care se află monumentul naturii ‘Focul Viu’, plus o suprafață necesară administrării. Ulterior, am transmis, (…) o solicitare prin care am cerut lămuriri cu privire la această intenție și la modalitatea concretă în care CJ vede soluționarea situației. Până în acest moment nu am primit un răspuns la solicitarea respectivă. Noi nu am acaparat ‘Focul Viu’. Terenul pe care se află monumentul naturii este proprietate privată, dobândită legal, iar existența unei arii naturale protejate pe acest teren nu înseamnă că proprietarii și-au însușit un bun al statului. Dimpotrivă, măsurile pe care le-am luat au urmărit protejarea atât a proprietății noastre, cât și a monumentului naturii. (…) Consider că aceasta este problema care trebuie rezolvată înainte de toate: stabilirea fără echivoc, prin documentația legală necesară, a suprafeței și limitelor ariei naturale protejate”, a transmis, pentru AGERPRES, unul dintre proprietarii terenului, Liliana Ungureanu.

Primăria Lopătari caută și ea o soluție

Problema accesului către „Focul Viu” a ajuns și în atenția Primăriei Lopătari, care a anunțat anterior că analizează variante pentru deblocarea situației.

Accesul către rezervația geologică a fost închis la începutul verii de unul dintre coproprietarii terenului. Decizia a venit după o serie de dispute juridice cu administratorul ariei protejate și pe fondul nemulțumirilor legate de comportamentul unor vizitatori.

Una dintre problemele semnalate este accesul cu motociclete, ATV-uri și autoturisme, activități care pot afecta zona protejată. Legislația interzice accesul neautorizat cu astfel de vehicule în ariile naturale protejate, în afara drumurilor publice, a drumurilor forestiere unde accesul este permis și a terenurilor special amenajate și semnalizate.

„Focul Viu” face parte din Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”

„Focul Viu” de la Lopătari este unul dintre obiectivele turistice cunoscute ale județului Buzău. Formațiunea este asociată cu emanațiile naturale de gaze care se aprind la suprafață și generează coloane de flăcări.

Obiectivul se află în Geoparcul „Ținutul Buzăului”, teritoriu recunoscut de UNESCO în aprilie 2022. Geoparcul reunește zone cu valoare geologică, ecologică, arheologică, istorică și culturală.