EXCLUSIV. Misterele Ținutului Buzăului surprinse într-un film de senzație. E dansul Ielelor sau al OZN-urilor? Video

EXCLUSIV. Misterele Ținutului Buzăului surprinse într-un film de senzație. E dansul Ielelor sau al OZN-urilor? Video Sursa foto :tinutulbuzaului.org

Într-o ediție specială a podcastului EVZ Play, au fost prezentate câteva imagini surprinse în Munții Buzăului care nu pot fi explicate prin ceea ce cunoaștem până acum. Spectre, fantome, miticele Iele sau zâne rupte din basme? Priviți imaginile și căutați singuri răspunsul!

Istoricul și regizorul Leonardo Tonitza a fost invitatul special în studioul EVZ PLAY, punând în prim-plan rodul unor ani de asidue cercetări și documentare în fabulosul Ținut al Buzăului. Colaborator al revistei Evenimentul Istoric, neobosit căutător al rezolvării enigmelor trecutului, Tonitza a pus pe tapet, într-o discuție captivantă cu jurnalistul Alecu Racoviceanu, faptul că dacă studiem atent istoria și geografia țării noastre, surprizele nu vor înceta să ne uimească.

Munții Buzăului sunt o zonă plină de legende și de povești greu de explicat, unde rațiunea încetează, iar misterul poate avea multiple forme, a punctat invitatul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Munții Buzăului, campioni la apariții ale ielelor

În cea mai recentă producție a sa, Leonardo Tonitza a relatat despre experiența avută în așezarea din Buzău numită Călugărițe, abandonată într-o singură noapte în urma unor fenomene stranii. Ca urmare a acestora, multe din ușile caselor localnicilor sunt bătute în piroare și baricadate cu scânduri.

Istoricul și regizorul Leonardo Tonitza

„Există o bogăție și un patrimoniu spiritual atât de prost exploatate în România. Ar trebui să facem emisiuni întregi ca să povestesc că poporul român are predominant o înclinație către divinitățile feminine. Pentru că aici a existat predominant religia și cultul marii zeițe Mamă. Din cauza asta foarte multe icoane făcătoare de minuni sunt ale Fecioarei Maria. (...) Munții Buzăului au cea mai mare concentrație de apariții ale ielelor", a subliniat istoricul și regizorul în arena EVZ. Este autorul mai multor filme documentare dedicate acestei zone, despre care mărturisește că se simte fascinat.

Camerele au surprins siluete fusiforme levitând în horă

Ce este foarte interesant, în opinia regizorului, este faptul că sub numele de iele se poate ascunde o serie de fenomene inexplicabile, printre care și aparițiile tip OZN. Potrivit folclorului nostru, vâlvele, zânele și fetele pădurii apar sub înfățișsare de oameni, lupi sau lumini arzând.

Prezent în zonă de nenumărate ori, Leonardo Tonitza a remarcat că fenomene naturale precum cutremurele vin odată cu apariții curioase, forme luminoase sau luminițe de origine necunoscută. Acesta a dat exemplul declanșării spontane a două camere profesioniste care au captat siluete fusiforme, levitând la 2-3 metri de sol, strâns în horă. Documentarea sa a relevat că acest „tablou" surprins pe video seamănă foarte mult cu Hora de la Frumușica, operă din cultura Cucuteni cu o vârstă estimată la 6.000 de ani. „E pentru prima oară când au fost surprinse, e o bază din apariția ielelor bazându-mă pe relatările localnicilor", a relatat Tonitza.

Emisiunea integrală:

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro